Articolul 40 din Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova. Organizarea activităţii de inspecţie tehnică periodică

(1) Inspecţia tehnică periodică se efectuează în cadrul staţiilor de inspecţie tehnică specializate şi autorizate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în condiţiile prezentei legi.

(2) Staţiile autorizate să desfăşoare activitate de inspecţie tehnică periodică nu au dreptul să cesioneze această activitate.

(3) În activitatea staţiilor de inspecţie tehnică este admisă utilizarea doar a aparatelor de măsurare verificate metrologic, precum şi a utilajului special prevăzut de reglementările tehnice şi metodologia de prestare a serviciilor de inspecţie tehnică periodică.

(4) La activitatea de inspecţie tehnică periodică este admis doar personalul pregătit şi atestat profesional în cadrul unităţilor de instruire a personalului din domeniul transportului rutier.

(5) Periodicitatea efectuării inspecţiei tehnice periodice pentru vehiculele înmatriculate în Republica Moldova este următoarea:

a) o dată la 6 luni – pentru vehiculele antrenate la transportul călătorilor în folos public şi cele implicate în transportarea mărfurilor periculoase;

b) o dată pe an – pentru alte tipuri de vehicule.

(6) Datele cu referinţă la vehiculele supuse inspecţiei tehnice periodice se generalizează zilnic, cu transmiterea ulterioară a acestora, în formă electronică, către Registrul de stat al vehiculelor şi la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

(7) Modelul raportului de inspecţie tehnică periodică, precum şi cel al ecusonului corespunzător eliberat vehiculelor inspectate sînt stabilite de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Art 40 Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 07.06.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului