Articolul 47 din Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova. Restrîngerea, suspendarea şi retragerea autorizaţiei pentru activitatea de inspecţie tehnică periodică

(1) Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale restrînge, suspendă sau retrage autorizaţia pentru activitatea de inspecţie tehnică periodică, precum şi retrage certificatul de atestare profesională a expertului de inspecţie tehnică. În cazul retragerii autorizaţiei, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în termen de 3 zile lucrătoare, se adresează în instanţa de judecată. În caz contrar, retragerea este nulă.

(2) Autorizaţia se suspendă pe un termen de 30 de zile în cazul constatării repetate, în decurs de un an, a abaterilor de la normele de desfăşurare a activităţii de inspecţie tehnică periodică. Pentru fiecare abatere suplimentară constatată în decursul aceluiaşi an după aplicarea primei suspendări, autorizaţia se suspendă pe un termen de 60 de zile. Se consideră abatere:

a) nerespectarea metodologiei de prestare a serviciilor de inspecţie tehnică periodică;

b) transmiterea către Registrul de stat al vehiculelor şi/sau Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a unor date incomplete, eronate sau fictive cu privire la activitatea de inspecţie tehnică periodică;

c) nemenţionarea în raportul de inspecţie tehnică periodică a tuturor defectelor constatate care condiţionează respingerea vehiculului rutier;

d) utilizarea unui aparat de măsurare sau utilaj cu termenul de valabilitate expirat a buletinului de verificare metrologică sau în lipsa acestui buletin;

e) completarea raportului de inspecţie tehnică periodică de către o altă persoană decît expertul de inspecţie tehnică atestat căruia i-a fost distribuită ştampila pentru aplicare pe raport;

f) menţionarea în raportul de inspecţie tehnică periodică a unor neconformităţi tehnice pe care vehiculul nu le prezintă;

g) lipsa documentelor minime necesare din dosarul vehiculului care a trecut inspecţia tehnică periodică;

h) abaterea comisă de un expert de inspecţie tehnică, soldată cu retragerea certificatului de atestare profesională.

(3) Autorizaţia pentru activitatea de inspecţie tehnică periodică se restrînge pentru anumite categorii de vehicule şi/sau pentru anumite genuri de activitate incluse în aceasta, pe perioada în care nu mai sînt îndeplinite condiţiile necesare efectuării inspecţiei tehnice periodice, care au stat la baza eliberării autorizaţiei.

(4) Autorizaţia se retrage:

1) la cererea întreprinderii privind încetarea activităţii de inspecţie tehnică periodică;

2) dacă se constată că întreprinderea a furnizat documente false sau documente conţinînd informaţii eronate la momentul solicitării autorizaţiei;

3) dacă nu sînt respectate condiţiile care au stat la baza eliberării autorizaţiei;

4) în cazul comiterii repetate, în decurs de un an, a unor abateri grave de la normele de desfăşurare a activităţii de inspecţie tehnică periodică, după cum urmează:

a) certificarea stării tehnice a vehiculului în lipsa acestuia;

b) confirmarea drept corespunzătoare a stării tehnice a unui vehicul care nu corespunde cerinţelor tehnice;

c) certificarea stării tehnice a vehiculului în perioada în care autorizaţia este suspendată sau restrînsă pentru genul de activitate respectiv;

d) certificarea stării tehnice a vehiculului în perioada în care aparatele de măsurare sau utilajul necesar efectuării inspecţiei tehnice periodice nu îndeplinesc cerinţele reglementărilor tehnice sau în lipsa aparatelor şi utilajelor necesare pentru efectuarea inspecţiei tehnice periodice;

e) efectuarea inspecţiei tehnice periodice la vehicule din categorii necuprinse în autorizaţia pentru activitatea de inspecţie tehnică periodică sau de către expertul de inspecţie tehnică care nu este atestat corespunzător genului de activitate solicitat sau care are certificatul de atestare profesională retras.

Art 47 Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 07.06.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului