Articolul 55 din Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova. Radierea din Registrul de stat al transporturilor

(1) Radierea vehiculelor din Registrul de stat al vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:

a) proprietarul sau mandatarul doreşte retragerea din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia în afara domeniului public;

b) proprietarul sau mandatarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate;

c) vehiculul urmează să fie scos definitiv din Republica Moldova.

(2) Radierea din evidenţă a vehiculului indisponibilizat prin instituirea de sechestru se poate face prin hotărîre judecătorească, conform legii, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea.

(3) Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din Registrul de stat al vehiculelor, cu excepţia cazului prevăzut la alin.(1) lit.c).

(4) Vehiculul declarat prin hotărîre judecătorească fără stăpîn sau abandonat se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărîrii.

Art 55 Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 07.06.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului