Articolul 17 din Legea Cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică în Republica Moldova. Informarea prealabilă și formarea profesională a lucrătorilor în situații de urgență

(1) Persoanele fizice și juridice autorizate asigură că lucrătorii în situații de urgență, care sunt specificați într-un plan de răspuns în situații de urgență sau într-un sistem de gestionare a situațiilor de urgență, primesc în mod regulat informații adecvate și actualizate cu privire la riscurile pentru sănătate pe care le-ar putea implica intervenția lor și la măsurile preventive care trebuie luate în astfel de cazuri. Informațiile respective iau în considerare gama variată de situații potențiale de urgență și tipul intervenției.

(2) Imediat după producerea unei situații de urgență, informațiile prevăzute în planul de răspuns menționat la alin. (1) sunt completate în mod corespunzător, luându-se în calcul circumstanțele specifice, și transmise, în termen ce nu depășește 10 zile, Agenției Naționale, autorității administrației publice centrale în domeniul ocrotirii sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

(3) Autoritățile competente oferă lucrătorilor în situații de urgență formare profesională, inclusiv în protecție radiologică, astfel cum stabilește sistemul de gestionare a situațiilor de urgență prevăzut la art. 97. După caz, formarea profesională respectivă include exerciții practice.

Art 17 Legea Cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №289 din 20.10.2022, versiune în vigoare din 01.01.1973

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului