Articolul 99 din Legea Cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică în Republica Moldova. Cooperarea internațională

(1) Guvernul cooperează cu statele membre ale Uniunii Europene și cu alte țări în ceea ce privește abordarea urgențelor posibile de pe teritoriul Republicii Moldova care pot afecta statele membre sau țările terțe, cu scopul de a facilita organizarea protecției radiologice în statele membre sau în țările terțe respective.

(2) Guvernul stabilește imediat contacte cu toate țările care pot fi implicate sau sunt susceptibile de a fi afectate în vederea evaluării în comun a situației de expunere, precum și a coordonării măsurilor de protecție și a informării populației, prin utilizarea, în mod corespunzător, a sistemelor de schimb de informații și de coordonare a acestora la nivel bilateral sau internațional, în cazul în care o urgență are loc pe teritoriul Republicii Moldova sau este posibil să aibă consecințe radiologice pe teritoriul lor. Aceste activități de coordonare nu împiedică sau întârzie orice acțiuni necesare care urmează a fi întreprinse la nivel național.

(3) Guvernul face cu promptitudine schimb de informații și cooperează cu țările și cu organizațiile internaționale corespunzătoare cu privire la pierderea, furtul sau descoperirea de surse radioactive închise de mare activitate, alte surse radioactive și material radioactiv care poate genera motive de îngrijorare, precum și cu privire la monitorizarea sau investigațiile conexe, fără a se aduce atingere cerințelor de confidențialitate relevante și legislației naționale aplicabile.

(4) Guvernul cooperează, după caz, cu statele membre ale Uniunii Europene și cu alte țări în tranziția de la o situație de expunere de urgență la o situație de expunere existentă.

Art 99 Legea Cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №289 din 20.10.2022, versiune în vigoare din 01.01.1973

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului