Articolul 73 din Legea Cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică în Republica Moldova. Zonele contaminate

(1) Strategiile de protecție optimizate pentru gestionarea zonelor contaminate includ, dacă este cazul, următoarele:

a) obiectivele, inclusiv cele pe termen lung, monitorizate conform prevederilor strategiilor în vigoare și nivelurile de referință corespunzătoare, în conformitate cu art. 7;

b) delimitarea zonelor afectate și identificarea populației afectate;

c) evaluarea necesității și a amplorii măsurilor de protecție care urmează să fie aplicate în zonele afectate și pentru populație;

d) evaluarea necesității de a preveni sau de a controla accesul la zonele afectate ori de a impune restricții asupra condițiilor de viață în zonele respective;

e) evaluarea gradului de expunere a diferitelor grupuri ale populației și evaluarea mijloacelor aflate la dispoziția populației pentru a controla propriul nivel de expunere.

(2) În cazul zonelor cu contaminare reziduală pe termen lung în care autoritățile cu atribuții în domeniu admit locuirea și reluarea activităților sociale și economice se asigură, în consultare cu părțile interesate, că s-au luat măsurile necesare pentru controlul continuu al expunerii în scopul stabilirii unor condiții de viață considerate normale, inclusiv:

a) stabilirea nivelurilor de referință corespunzătoare;

b) stabilirea unei infrastructuri care să sprijine măsurile protective de autoajutorare continuă în zonele afectate, cum ar fi informarea, consultarea și monitorizarea;

c) dacă este cazul, măsuri de remediere;

d) dacă este cazul, delimitarea zonelor.

Art 73 Legea Cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №289 din 20.10.2022, versiune în vigoare din 01.01.1973

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului