Articolul 10 din Legea Privind activitatea sanitară veterinară în Republica Moldova. Obligaţiile specialiştilor veterinar

(1) Medicii veterinari oficiali au următoarele obligaţii principale:

a) să dispună aplicarea prevederilor legislaţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală, să controleze respectarea acestora şi să efectueze activităţile sanitare veterinare de stat ce intră în responsabilitatea lor;

b) să dispună măsurile necesare pentru apărarea şi îmbunătăţirea sănătăţii animalelor, protecţia sănătăţii publice veterinare, protecţia animalelor, mediului şi realizarea siguranţei produselor de origine animală şi să supravegheze aplicarea acestora de către persoanele fizice şi juridice;

c) să dispună fără întîrziere, pînă la clarificarea oricăror suspiciuni, măsurile necesare referitoare la apariţia unei boli sau a unui element de risc în raport cu sănătatea animalelor, sănătatea publică, protecţia animalelor, protecţia mediului şi siguranţa produselor de origine animală;

d) să dispună măsurile necesare pentru precizarea cauzelor îmbolnăvirilor şi să controleze executarea măsurilor specifice în vederea controlului şi eradicării bolilor transmisibile ale animalelor şi zoonozelor;

e) să asigure controlul produselor și subproduselor de origine animală destinate consumului uman, al celor nedestinate consumului uman, al hranei pentru animale, premixurilor, aditivilor pentru hrana destinată animalelor de interes economic sau pentru animalele de companie, precum și al medicamentelor de uz veterinar, în fazele de producere, depozitare, distribuție, colectare, achiziție, transport, procesare, intermediere, punere pe piață, comercializare și utilizare, la import sau export;

f) să participe la cursuri de instruire în domeniul sanitar veterinar şi al siguranţei produselor de origine animală.

(2) În exercitarea profesiunii, medicii veterinari de liberă practică au următoarele obligaţii:

a) să anunţe de urgenţă autoritatea sanitară veterinară despre orice suspiciune privind apariţia unei boli supuse notificării obligatorii, conform legii, precum şi a oricărui risc privind sănătatea animalelor, sănătatea publică veterinară, bunăstarea şi protecţia animalelor, protecţia mediului şi siguranţa produselor de origine animală;

b) să ia măsurile de urgenţă prevăzute de lege pentru a preveni şi a opri difuzarea unor boli transmisibile ale animalelor sau a oricărui risc de natură să afecteze sănătatea animalelor şi sănătatea publică veterinară, protecţia animalelor, protecţia mediului şi siguranţa produselor de origine animală;

c) să participe, la solicitarea subdiviziunii teritoriale pentru siguranţa alimentelor sau, după caz, a Agenţiei, la acţiunile de eradicare a unor boli transmisibile ale animalelor sau la cele de control în cazul izbucnirii unor boli transmisibile emergente pentru Republica Moldova;

d) să țină evidența activității desfășurate și a medicamentelor de uz veterinar prescrise sau administrate (inclusiv prin furaje medicamentate), conform modelului aprobat de Agenție.

(3) – abrogat;

(4) Felcerii și tehnicienii veterinari își exercită obligațiile stabilite de Agenție, în funcție de domeniul lor de activitate.

(5) Numărul unităţilor de personal sanitar veterinar propriu fiecărei subdiviziuni teritoriale pentru siguranţa alimentelor se aprobă prin ordinul directorului general al Agenţiei, luîndu-se în considerare numărul şi componenţa specifică ale animalelor, precum şi numărul şi amplasarea obiectivelor supuse supravegherii veterinare.

Art 10 Legea Privind activitatea sanitară veterinară în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №221 din 19.10.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului