Articolul 17 din Legea Privind activitatea sanitară veterinară în Republica Moldova. Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice

(1) Persoanele fizice şi juridice sînt obligate:

a) să anunţe autoritatea sanitară veterinară competentă despre începerea sau sistarea activităţilor supuse controlului sanitar veterinar;

b) să asigure sprijinul necesar autorităţilor sanitare veterinare pentru exercitarea atribuţiilor şi responsabilităţilor acestora;

c) să anunţe fără întîrziere autoritatea sanitară veterinară competentă şi autoritatea administraţiei publice locale despre orice suspiciune de îmbolnăvire sau orice îmbolnăvire a animalelor, iar pînă la sosirea medicului veterinar, să izoleze animalele bolnave, moarte, ucise ori sacrificate, fiind interzisă folosirea sau comercializarea cărnii şi a altor produse şi subproduse provenite de la acestea, fără aprobarea autorităţii sanitare veterinare;

d) să anunţe autoritatea sanitară veterinară competentă, în termenele stabilite de normele sanitare veterinare, despre intrarea/ieşirea de animale în/din exploataţii, înstrăinarea şi dobîndirea de animale, dispariţia, moartea, sacrificarea de animale, precum şi despre orice alte fapte privind mişcarea animalelor;

e) să sprijine autorităţile sanitare veterinare în efectuarea acţiunilor sanitare veterinare de interes public;

f) să prezinte animalele pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare de interes public la locul, data şi ora stabilite de medicul veterinar oficial sau de medicul veterinar de pe raza localităţii respective;

g) să respecte măsurile legale stabilite de autoritatea sanitară veterinară competentă;

h) să anunţe autoritatea sanitară veterinară competentă despre mişcarea sau transportul animalelor vii, produselor şi materialului germinativ de origine animală supuse supravegherii şi controlului sanitar veterinar;

i) să prezinte autorităţii sanitare veterinare competente, la solicitarea acesteia, în original sau copii, documentele şi certificatele ce însoţesc animalele vii, produsele şi materialul germinativ de origine animală supuse supravegherii şi controlului sanitar veterinar;

j) să respecte interdicţiile şi restricţiile legale stabilite de autoritatea sanitară veterinară competentă privind activităţile prevăzute la art. 1;

k) să pună pe piaţă, să importe, să exporte şi să comercializeze numai animale vii, produse şi material germinativ de origine animală pentru care, dacă acestea au fost tratate cu produse care generează reziduuri, au fost respectate perioadele de aşteptare sau de întrerupere;

l) să respecte măsurile legale de interdicţie şi restricţie pentru medicamentele de uz veterinar, pentru produsele şi materiile utilizate în nutriţia animalelor şi pentru unele substanţe interzise sau neautorizate spre administrare animalelor ori spre a fi folosite în relaţie cu produsele de origine animală;

m) să pună la dispoziţia autorităţii sanitare veterinare competente animale vii, produse şi material germinativ de origine animală, produse de uz veterinar, deşeuri şi subproduse de origine animală care nu sînt destinate consumului uman, de asemenea agenţi patogeni de origine animală, produse şi materii prime utilizate în nutriţia animalelor sau alte materii şi produse ce pot influenţa starea de sănătate a animalelor, în vederea examinării şi testării acestora, pentru depistarea unor substanţe interzise sau neautorizate pentru utilizare în scopuri sanitare veterinare;

n) să aplice normele sanitare veterinare privind cerinţele de sănătate, de protecţie şi bunăstare a animalelor, de reproducţie a animalelor, precum şi măsurile suplimentare stabilite de autoritatea sanitară veterinară competentă;

o) să aplice măsurile sanitare veterinare pentru prevenirea bolilor la animale, precum şi pentru controlul şi eradicarea sau prevenirea difuzării acestora în afara focarului de infecţie;

p) să păstreze, în limite de timp stabilite de autoritatea sanitară veterinară competentă, certificatele şi documentele ce atestă sau certifică starea de sănătate a animalelor vii, a produselor şi materialului germinativ de origine animală supuse supravegherii şi controlului sanitar veterinar;

q) să permită accesul liber, permanent şi nerestricţionat al medicilor veterinari oficiali pentru efectuarea controalelor, inspecţiilor, verificărilor şi examinărilor la obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1);

r) să ofere medicilor veterinari oficiali asistenţa necesară în timpul controalelor, inspecţiilor, verificărilor şi examinărilor pe care aceştia le întreprind pentru realizarea obiectivelor, atribuţiilor şi responsabilităţilor lor.

(2) Măsurile instituite de medicii veterinari oficiali în exercitarea atribuţiilor lor sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi ce intră în competenţa serviciilor sanitare veterinare.

Art 17 Legea Privind activitatea sanitară veterinară în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №221 din 19.10.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului