Articolul 34 din Legea Privind activitatea sanitară veterinară în Republica Moldova. Proceduri de export/import

(1) Exportul de animale vii, material germinativ de origine animală, produse şi subproduse supuse supravegherii sanitare veterinare şi controlului sanitar veterinar se realizează în condiţii similare importului, la care se adaugă respectarea condiţiilor sanitare veterinare de sănătate a animalelor, certificarea sanitară veterinară solicitată de ţara importatoare şi existenţa notificării de acceptare a importului din partea acesteia şi din partea autorităţilor veterinare competente ale ţărilor de tranzit.

(2) Operațiunile de import, export şi tranzit de animale vii, material germinativ de origine animală, produse şi subproduse supuse supravegherii şi controlului sanitar veterinar pot fi efectuate numai dacă s-a făcut o notificare prealabilă prin sistemul informațional TRACES cu cel puțin 24 de ore înainte de operațiunea de import, export sau tranzit.

(3) Importul, exportul şi tranzitul animalelor de companie sau decorative, al animalelor şi produselor ori subproduselor destinate unor scopuri ştiinţifice, expoziţiilor, cadourilor se efectuează în baza certificatelor sanitare veterinare.

(4) Returnarea forţată a unor mărfuri exportate supuse supravegherii şi controlului sanitar veterinar se poate realiza în cazul în care animalele, produsele şi subprodusele implicate sînt însoţite de certificate sanitare veterinare sau alte documente cu care au fost exportate.

(5) Autorităţile sanitare veterinare nu poartă răspundere pentru cauzarea unor daune agentului economic ca urmare a expirării termenului de valabilitate sau al celui de durabilitate, determinată de respingerea şi returnarea transportului sau reţinerea acestuia pentru realizarea procedurilor vamale în cazul nerespectării de către agentul economic a cerinţelor sanitare veterinare legale.

Art 34 Legea Privind activitatea sanitară veterinară în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №221 din 19.10.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului