Articolul 7 din Legea Privind activitatea sanitară veterinară în Republica Moldova. Atribuţiile Agenţiei

Atribuţiile Agenţiei sînt următoarele:

a) organizarea activităţii sanitare veterinare pe întreg teritoriul ţării;

b) asigurarea realizării programelor naţionale şi internaţionale de protecţie a teritoriilor faţă de infiltrarea şi răspîndirea bolilor infecţioase deosebit de periculoase, care necesită instituirea măsurilor de carantină, faţă de influenţele tehnologice şi alte impacturi negative asupra animalelor;

c) stabilirea necesarului de resurse financiare pentru investiţii şi dotaţii în domeniul sanitar veterinar; formarea şi utilizarea rezervei republicane de mijloace financiare de uz veterinar pentru desfăşurarea unor măsuri antiepizootice şi alte activităţi speciale;

c-1) asigurarea identificării și înregistrării gratuite a animalelor din exploatațiile nonprofesionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 231/2006 privind identificarea și înregistrarea animalelor;

d) efectuarea expertizei sanitare veterinare a documentelor privind proiectarea obiectivelor veterinare şi zootehnice şi a unităților de industrializare a materiei prime animaliere; controlul asupra respectării acestor proiecte în procesul construcţiei;

e) autorizarea unităților de colectare, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare şi a materiei prime de origine animală şi eliberarea autorizaţiei sanitare veterinare pentru dreptul de fabricare, prelucrare, transport şi păstrare a produselor alimentare şi materiei prime de origine animală; stabilirea unităţilor care nu îşi pot desfăşura activitatea fără personal sanitar veterinar de stat pentru exercitarea inspecţiei şi controlului sanitar veterinar de stat;

f) efectuarea expertizei sanitare veterinare a produselor alimentare şi a materiei prime de origine animală la toate unitățile de colectare, producere, prelucrare, depozitare, transport şi comercializare a acestora;

g) efectuarea expertizei sanitare veterinare a produselor agroalimentare comercializate în pieţe;

g-1) efectuarea expertizei sanitare veterinare în abatoare cu aplicarea mărcii de sănătate pe carcase;

h) eliberarea de recomandări administrative pieţelor, magazinelor, autorităţilor administraţiei publice locale, altor persoane juridice şi fizice privind folosirea produselor alimentare şi a materiei prime de origine animală improprii consumului uman;

i) controlul stării locurilor de comercializare a produselor alimentare, verificarea condiţiilor de păstrare a acestora, controlul asupra distrugerii produselor de origine animală şi vegetală improprii consumului uman şi nutriţiei animalelor;

j) efectuarea cercetărilor de laborator în scopul diagnosticării bolilor la animale, evaluarea sanitară veterinară a produselor alimentare şi a materiei prime de origine animală în conformitate cu reglementările în vigoare;

j-1) efectuarea controlului asupra respectării cerințelor sanitare veterinare în procesul mișcării mărfurilor supuse controlului sanitar veterinar de stat;

k) - abrogată;

l) eliberarea gratuită de avize pentru organele de asigurare privind motivele sacrificării de necesitate sau pieirii animalelor; eliberarea de avize sanitare veterinare privind cauzele pieirii animalelor şi utilizarea produselor de origine animală în scopul stabilirii gradului de culpabilitate a personalului de deservire, a specialiştilor veterinari şi a altor persoane fizice şi juridice;

m) crearea sistemului informațional sanitar veterinar la scară naţională;

n) elaborarea unor recomandări în domeniul sanitar veterinar pentru autorităţile administraţiei publice, instituţii, precum şi pentru persoanele fizice şi juridice;

o) expertiza, omologarea şi înregistrarea medicamentelor de uz veterinar;

p) monitorizarea sănătăţii publice veterinare; organizarea şi controlul activităţilor sanitare veterinare;

q) reprezentarea intereselor ţării în domeniul medicinei veterinare în organismele internaţionale şi în cadrul colaborării cu serviciile veterinare ale altor ţări;

r) organizarea activităţii în domeniul siguranţei şi calităţii produselor de origine animală; elaborarea şi promovarea, în colaborare cu alte autorităţi abilitate, a cadrului legal şi a sistemului de analiză, gestionare şi comunicare a riscului în domeniu;

s) contribuţia la dezvoltarea cercetării în domeniul medicinei veterinare şi transpunerea în practică a realizărilor ei şi a experienţei avansate în domeniu în coordonare cu Institutul Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie şi Medicină Veterinară; acordarea consultanţei şi asistenţei ştiinţifice şi tehnice privind nutriţia animală, ţinînd seama de prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare; emiterea avizelor ştiinţifice privind sănătatea şi bunăstarea animalelor şi, împreună cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a avizelor privind produsele de origine animală modificate genetic, privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnici de biotehnologie modernă, precum şi a produselor rezultate din acestea;

t) coordonarea activităţilor privind evaluarea şi comunicarea riscului din punctul de vedere al siguranţei produselor de origine animală pe întregul lanţ alimentar;

u) realizarea managementului riscului din punctul de vedere al siguranţei produselor de origine animală pe întregul lanţ alimentar;

v) dirijarea sistemului rapid de alertă în domeniul siguranţei produselor de origine animală pe întregul lanţ alimentar;

w) implementarea şi controlul trasabilităţii produselor de origine animală pe întregul lanţ alimentar;

x) sesizarea organelor competente privind încălcările depistate, cu anexarea actelor de constatare;

y) supravegherea și controlul unităților autorizate pentru efectuarea măsurilor de dezinfecție a mijloacelor de transport implicate în transportarea mărfurilor supuse controlului sanitar veterinar.

Art 7 Legea Privind activitatea sanitară veterinară în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №221 din 19.10.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului