Articolul 13 din Legea Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice în Republica Moldova. Bunurile nepasibile de privatizare

(1) Din bunurile nepasibile de privatizare fac parte bunurile domeniului public, patrimoniul persoanelor juridice de drept public, precum şi:

a) obiectivele care asigură capacitatea de apărare şi securitatea statului, ordinea publică;

b) obiectivele care fac parte din patrimoniul cultural naţional, înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, cu excepţia celor stabilite de lege;

c) valorile materiale incluse în rezervele de stat şi în rezervele de mobilizare;

d) obiectivele a căror activitate constituie monopolul statului;

e) bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental;

f) terenurile din fondul apelor, inclusiv terenurile de sub apele folosite în interes public, fondul forestier, fîşiile forestiere de protecţie a apelor şi cele din zonele sanitare;

f1) terenurile proprietate publică, date în arendă/în superficie;

g) căile de comunicaţie, pasajele subterane pentru pietoni;

h) oenotecile care, potrivit legislaţiei în vigoare, fac parte din patrimoniul cultural naţional;

h1) publicaţiile periodice „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, monitoarele oficiale ale raioanelor, ale municipiilor şi monitorul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, precum şi publicaţiile periodice publice incluse în lista bunurilor nepasibile de privatizare;

i) alte bunuri care, potrivit legislaţiei, fac obiectul exclusiv al proprietăţii statului sau al proprietăţii unităţilor administrativ-teritoriale.

(2) Deopotrivă cu cele indicate la alin.(1), sînt nepasibile de privatizare:

a) întreprinderile de stat care efectuează înregistrarea de stat a întreprinderilor şi a bunurilor, certificarea mărfurilor şi a tehnicii, alte întreprinderi de stat care îndeplinesc, în exclusivitate sau în parte, funcţii auxiliare ale statului;

b) întreprinderile de stat/municipale care exploatează drumurile auto, bunurile transportului feroviar, aviatic, fluvial şi prin conducte, alte întreprinderi din infrastructura socială şi/sau economică de uz sau de interes naţional ori local;

c) întreprinderile de stat/municipale care editează publicaţii periodice.

d) instituțiile medico-sanitare publice.

 (3) Proiectul de listă a bunurilor nepasibile de privatizare se elaborează de organul abilitat, în baza propunerilor făcute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. Întreprinderile specificate la alin.(2) lit. b) şi c) pot fi incluse în listă doar în baza fundamentării economice, bugetare, sociale şi juridice.

(4) După generalizarea propunerilor privind includerea în lista bunurilor nepasibile de privatizare, organul abilitat prezintă Guvernului proiectul de listă, care, după aprobare, se prezintă Parlamentului. Lista bunurilor nepasibile de privatizare poate fi modificată, după caz.

(5) Lista bunurilor nepasibile de privatizare, prezentată în anexă, face parte integrantă a prezentei legi.

Art 13 Legea Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №121 din 04.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului