Articolul 57 din Legea Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice în Republica Moldova. Mijloacele de garantare a executării contractelor de vînzare-cumpărare

(1) Executarea contractelor de vînzare-cumpărare se garantează în modul stabilit de prezenta lege, de legislaţia civilă, contravenţională şi penală, precum şi de clauzele acestor contracte.

 (2) Pînă la plata deplină a preţului bunului vîndut, inclusiv în rate, şi pînă la executarea integrală a obligaţiilor postprivatizare prevăzute în contractul de vînzare-cumpărare, cumpărătorul nu este în drept, fără acordul prealabil scris al vînzătorului:

a) să vîndă, să dea în gaj ori să înstrăineze/transmită în orice alt mod obiectul contractului, inclusiv activele pe termen lung ale întreprinderii;

b) să transfere, integral sau parţial, obligaţiile sale contractuale;

c) să modifice capitalul social al societăţii comerciale cumpărate ori să decidă asupra reorganizării ei.

(3) Restricţiile indicate la alin.(2) se înscriu în registrul respectiv în baza contractului de vînzare-cumpărare. Restricţiile se radiază din registru în baza certificatului vînzătorului privind achitarea integrală a bunului vîndut în rate şi/sau privind îndeplinirea de către cumpărător a tuturor obligaţiilor postprivatizare prevăzute în contract.

(4) Dacă cumpărătorul bunului privatizat nu îndeplineşte obligaţiile postprivatizare, contractul de vînzare-cumpărare poate fi reziliat în condiţiile prezentei legi.

(5) În cazul indicat la alin.(4), cumpărătorului i se restituie suma plătită pentru bunul privatizat, din ea reţinîndu-se valoarea prejudiciului cauzat:

a) întreprinderii privatizate, inclusiv valoarea prejudiciului efectiv, legat de diminuarea valorii de piaţă a activelor nete (cuantumului capitalului propriu) ale acesteia la data restituirii în comparaţie cu data privatizării;

b) vînzătorului, inclusiv cheltuielile suportate de acesta la privatizarea bunului şi venitul ratat prin scăderea preţului de vînzare a bunului, expus în repetate rînduri la privatizare, în comparaţie cu privatizarea iniţială.

Art 57 Legea Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №121 din 04.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului