Articolul 63 din Legea Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice în Republica Moldova. Supravegherea postprivatizare

(1) Supravegherea postprivatizare se exercită asupra executării obligaţiilor asumate de cumpărători:

a) prin contracte de vînzare-cumpărare;

b) prin contracte de întreţinere a bunurilor proprietate publică nepasibile de privatizare сonform art.36 alin.(2);

c) prin contracte de locaţiune a terenurilor aferente bunurilor privatizate, rămase în proprietate publică.

(1-1) Supravegherea postprivatizare privind respectarea regimului de incompatibilități stabilit la art. 26 alin. (1) lit. d) are loc prin controlul periodic din partea vânzătorului al reședinței și al activității economice principale a cumpărătorului. În cazul în care depistează încălcarea regimului de incompatibilități respectiv după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul înștiințează cumpărătorul cu privire la obligația de remediere a încălcării regimului de incompatibilități în termen de cel mult 3 luni. În caz de neconformare, contractul de vânzare-cumpărare este reziliat. Încălcarea regimului de incompatibilități din partea cumpărătorului scutește vânzătorul de obligația de a achita orice despăgubiri.

(2) Supravegherea asupra executării obligaţiilor cumpărătorului potrivit contractului de vînzare-cumpărare se efectuează în privinţa:

a) conformităţii sumei, modului şi termenelor de plată a preţului bunului privatizat cu clauzele respective din contract;

b) păstrării de către întreprinderea privatizată a genurilor de activitate stipulate în contract;

c) conformităţii naturii, volumului şi termenelor de efectuare a investiţiilor contractuale;

d) executării obligaţiilor contractuale de natură tehnologică;

e) executării obligaţiilor contractuale de natură socială;

e-1) capitalizării investiţiilor efectuate în societatea comercială privatizată;

f) respectării unor alte obligaţii contractuale, după caz.

(3) În procesul supravegherii postprivatizare, vînzătorul este în drept să ia cunoştinţă de registrele contabile, documentaţia tehnică şi de altă natură aferentă executării obligaţiilor contractuale, iar la faţa locului, de patrimoniul respectiv şi de integritatea lui.

(4) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în contractul de întreţinere a bunului nepasibil de privatizare se exercită în privinţa:

a) conformităţii condiţiilor de întreţinere a bunului cu cele prevăzute în contract;

b) utilizării şi păstrării integrităţii obiectului contractului;

c) respectării unor alte obligaţii contractuale.

(5) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în contractul de locaţiune a terenului aferent se exercită de către locator în privinţa:

a) folosinţei terenului la destinaţie;

b) respectării cerinţelor ecologice şi de mediu;

c) conformităţii sumei, modului şi termenelor de plată pentru folosinţa terenului cu clauzele respective ale contractului de locaţiune;

d) respectării unor alte obligaţii contractuale asumate de cumpărător, după caz.

(6) În cazul depistării de încălcare a obligaţiilor asumate de cumpărător, vînzătorul are dreptul:

a) să rezilieze, prin acordul părţilor sau în temeiul unei hotărîri judecătoreşti, contractul de vînzare-cumpărare; ori

b) să înainteze acţiune în revendicare a bunurilor proprietate publică depistate în posesiunea şi folosinţa cumpărătorului care însă nu au fost reflectate în bilanţul contabil sau în actul de predare-primire, sau în componenţa construcţiei nefinalizate, sau în suprafaţa încăperii nelocuibile privatizate; şi

c) să ceară, în modul stabilit, plata de penalităţi şi repararea prejudiciului în partea neacoperită de penalităţi; şi, după caz,

d) să înainteze demers în organele de urmărire penală.

(7) La îndeplinirea tuturor obligaţiilor prevăzute în contractul de vînzare-cumpărare, vînzătorul eliberează un certificat cumpărătorului în care se atestă că acesta din urmă a executat toate obligaţiile contractuale, ceea ce are ca efect încetarea dreptului de supraveghere postprivatizare.

(8) Reprezentantul vînzătorului abilitat să exercite funcţiile de supraveghere postprivatizare nu este în drept să le exercite asupra întreprinderii în care există conflict de interese. În cazul în care soţul sau soţia, copiii, rudele sau afinii săi de pînă la gradul doi inclusiv au un interes patrimonial în întreprinderea supusă supravegherii, reprezentantul este obligat să informeze vînzătorul despre conflictul de interese şi să-şi decline atribuţiile de supraveghere a întreprinderii.

Art 63 Legea Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №121 din 04.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului