Articolul 24 din Legea Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice în Republica Moldova. Aplicarea modalităţilor de privatizare

(1) Privatizarea de acţiuni se efectuează prin următoarele modalităţi principale:

a) vînzare pe piaţa reglementată;

sau

b) vînzare prin concurs comercial ori investiţional, inclusiv în bază de proiecte individuale;

sau

c) schimb de acţiuni.

(1-1) Modalitățile de privatizare a acțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) pot fi aplicate doar după expunerea acestora la vânzare de cel puțin 3 ori consecutive prin modalitatea prevăzută la alin. (1) lit. a).

(2) Privatizarea cotelor sociale în capitalul social al societăţilor comerciale, construcţiilor nefinalizate, bunurilor imobile, mobile şi complexelor acestora, complexelor patrimoniale unice, terenurilor pentru construcţii, precum şi încăperilor nelocuibile se efectuează prin următoarele modalităţi:

a) vînzare la licitaţie; sau

b) vînzare prin concurs comercial ori investiţional; sau

c) schimb de acţiuni.

(3) Modalitatea de privatizare se stabileşte în funcţie de necesitatea atragerii de investiţii capitale şi/sau a păstrării profilului de activitate al obiectului privatizării, şi/sau a îmbunătăţirii activităţii lui, şi/sau în funcţie de alte scopuri.

(4) Privatizarea publicaţiilor periodice publice se efectuează conform prevederilor Legii privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice.

(5) În cazul vânzării unei cote-părți din locuințele ajunse în proprietatea statului ca rezultat al moștenirii vacante, ceilalți coproprietari au un drept de preempțiune în privința cotei-părți care se vinde.

Art 24 Legea Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №121 din 04.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului