Articolul 38 din Legea Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice în Republica Moldova. Expunerea bunurilor la privatizare

(1) Bunurile proprietate publică înscrise în lista bunurilor supuse privatizării se expun la privatizare conform deciziei vînzătorului.

(2) Decizia vînzătorului prevede:

a) denumirea (componenţa) bunului expus la privatizare, alte date ce individualizează bunul;

b) lista bunurilor care nu constituie obiect al privatizării, după caz;

c) modalitatea de privatizare;

d) preţul iniţial, în afara cazului de privatizare fără anunţul preţului;

e) alte date, după caz.

(3) În temeiul deciziei de expunere a bunului la privatizare se întocmeşte un comunicat informativ, care trebuie să conţină informaţii despre bunul supus privatizării corespunzător modalităţii de privatizare.

(4) Comunicatul informativ privind expunerea bunului la privatizare trebuie să fie semnat de vînzător şi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi, după caz, în presa locală.

(5) Nu se admit restricţii sau condiţii speciale la vînzarea de acţiuni ale statului din societăţile pe acţiuni pînă la înstrăinarea tuturor acţiunilor statului supuse privatizării din aceste societăţi.

(6) Asupra participanţilor la privatizare care achiziţionează acţiuni proprietate publică nu se răsfrînge obligaţia de a efectua ofertă publică privind achiziţionarea acţiunilor societăţii privatizate, obligaţie stabilită de legislaţia privind societăţile pe acţiuni şi de legislaţia privind piaţa de capital.

Art 38 Legea Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №121 din 04.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului