Articolul 17 din Legea Privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova. Politica de stat în domeniul accesibilităţii

(1) În scopul asigurării unei vieți independente persoanelor cu dizabilități, autoritățile publice centrale și locale, organizațiile nonguvernamentale, agenții economici, indiferent de forma de organizare juridică, în funcție de competențele lor funcționale, evaluează situația în domeniu și întreprind măsuri concrete pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, la transport, la informație și la mijloacele de comunicare, inclusiv la tehnologia informației și la comunicațiile electronice, la alte utilități și servicii deschise sau furnizate publicului, atât în localitățile urbane, cât și în localitățile rurale, inclusiv prin adaptarea, rezervarea și semnalizarea prin semnul internațional a cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de 2 locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu dizabilități, în conformitate cu normativele în vigoare.

(2) Identificarea şi eliminarea obstacolelor/barierelor faţă de accesul deplin al persoanelor cu dizabilităţi trebuie aplicate în special la clădiri, drumuri, mijloace de transport şi alte utilităţi interioare şi exterioare, inclusiv şcoli, case, instituţii publice şi locuri de muncă, la serviciile de informare şi comunicare, inclusiv serviciile electronice şi de urgenţă, de asemenea la alte utilităţi şi servicii publice.

(3) Proiectarea şi dezvoltarea bunurilor, serviciilor, echipamentelor şi utilităţilor se fac în baza designului universal, care presupune o adaptare minimă şi la cel mai scăzut cost al acestora, astfel încît ele să răspundă nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilităţi.

(4) În spațiile de parcare ale domeniului public și în cele de la domiciliul persoanelor cu dizabilități, administratorul acestora repartizează persoanelor cu dizabilități, la solicitare, locuri de parcare gratuită cât mai aproape posibil de intrarea în clădire.

Art 17 Legea Privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №60 din 30.03.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului