Articolul 37 din Legea Privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova. Obligaţiile angajatorilor privind plasarea în cîmpul muncii a persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă

(1) Conform recomandărilor Consiliului sau structurilor sale teritoriale, persoana cu dizabilităţi este plasată în cîmpul muncii la angajatorul în a cărui întreprindere/instituţie aceasta şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă.

(2) Angajatorul este obligat să repartizeze locurile de muncă disponibile ori să creeze locuri de muncă noi pentru a plasa în cîmpul muncii persoanele care şi-au pierdut parţial capacitatea de muncă în urma unui accident de muncă la angajatorul respectiv sau care au contractat o boală profesională în urma căreia au fost recunoscute drept persoane cu dizabilităţi.

(3) În cazul în care lipsesc condiţiile pentru continuarea activităţii de muncă a persoanelor care şi-au pierdut parţial capacitatea de muncă la acelaşi angajator, plasarea lor în cîmpul muncii se realizează prin intermediul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi.

(4) Angajatorii care încalcă prevederile alin. (1) şi (2) sînt sancţionaţi în conformitate cu Codul contravenţional.

(5) Salariaţilor cărora li s-a evaluat procentul capacităţii de muncă păstrată ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale li se plăteşte, din contul întreprinderii/instituţiei care poartă vina, despăgubiri şi indemnizaţii unice în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Art 37 Legea Privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №60 din 30.03.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului