Articolul 19 din Legea Privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate în Republica Moldova. Conferirea gradelor speciale succesive

(1) Gradul special succesiv se conferă ofiţerului de informaţii în ziua expirării termenului de aflare în gradul special precedent dacă deţine funcţia pentru care este prevăzut un grad special egal sau mai înalt decît gradul special care i se conferă. (2) La numirea într-o funcţie superioară pentru care este prevăzut un grad special mai înalt decît cel deţinut, ofiţerului de informaţii i se conferă concomitent gradul special succesiv cu condiţia expirării termenului de aflare în gradul special precedent. (3) Ofiţerului de informaţii aflat la dispoziţie i se conferă, în conformitate cu art.27 alin.(1) lit.a) şi b), gradul special succesiv cu condiţia că funcţia din care a fost trecut la dispoziţie, conform statelor de personal, prevede un grad special egal sau mai înalt decît cel conferit. În celelalte cazuri din articolul menţionat, gradul special succesiv se conferă după numire în funcţie. (4) Nu se conferă grad special succesiv ofiţerului de informaţii care: a) este bănuit, învinuit sau inculpat într-un proces penal sau în privinţa căruia se efectuează cercetare de serviciu; b) este sancţionat disciplinar, pînă la ridicarea sancţiunii; c) nu posedă nivelul necesar de pregătire profesională, fapt confirmat prin decizie a comisiei de atestare. (5)În cazul pronunţării sentinţei de achitare sau în cazul neconfirmării faptelor imputate în cadrul cercetării de serviciu, gradul special succesiv se conferă din ziua apariţiei temeiului de conferire. (6) Ofiţerul de informaţii care şi-a sacrificat viaţa săvîrşind act de devotament excepţional poate fi înaintat post-mortem în gradul special succesiv. Ofiţerului de informaţii care deţinea gradul special de plutonier adjutant al Serviciului de Informaţii şi Securitate i se poate conferi gradul special primar pentru corpul de ofiţeri.

Art 19 Legea Privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №170 din 19.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului