Articolul 7 din Legea Privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate în Republica Moldova. Condiţiile de angajare

(1) În funcţia de ofiţer de informaţii poate fi angajată persoana care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) a atins vârsta de 20 de ani, în cazul angajării în funcții pentru care este prevăzut gradul special pentru efectivul de subofițeri, sau de 21 de ani, în cazul angajării în funcții pentru care este prevăzut gradul special pentru corpul de ofițeri, și are capacitate deplină de exercițiu;

b) este cetăţean al Republicii Moldova şi nu deţine cetăţenia unui alt stat, cu excepția cetățeniei unui stat membru al Uniunii Europene;

c) este devotată Republicii Moldova;

d) are pregătire profesională, calificare, stare de sănătate, capacităţi fizice şi psihologice necesare ocupării funcţiei;

e) corespunde criteriilor de securitate;

f) cunoaște limba română;

g) se obligă, pînă la angajare în Serviciu, să renunţe, după caz, la calitatea de membru al unui partid, al unei alte organizaţii social-politice, de membru al unui organ de conducere sau de fondator al unui agent economic, precum şi la orice altă calitate incompatibilă cu statutul de ofiţer de informaţii.

(2) Condiţiile privind pregătirea profesională, calificarea, starea de sănătate, capacităţile fizice şi psihologice, precum şi criteriile de securitate necesare ocupării funcţiei de ofiţer de informaţii se stabilesc prin act normativ al Serviciului.

(3) Nu poate fi angajată în funcţia de ofiţer de informaţii persoana care:

a) nu întruneşte condiţiile prevăzute la alin.(1);

b) a atins vîrsta limită de încadrare în serviciu, de 40 de ani, cu excepţia cazurilor stabilite prin act normativ al Serviciului în vederea completării lui cu specialităţi deficitare, dar nu mai mult de vîrsta limită de aflare în serviciu;

c) este bănuită, învinuită, inculpată sau condamnată;

d) este privată, prin hotărîre judecătorească definitivă, de dreptul de a ocupa funcţie în cadrul autorităţilor publice;

e) are antecedente penale, inclusiv stinse sau anulate de instanţa de judecată.

f) are în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale.

g) are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

(4) Dacă există un impediment pentru a fi angajată în serviciul public, persoana nu poate fi angajată nici în funcţia de ofiţer de informaţii.

(5) Pentru a candida la funcţia de ofiţer de informaţii, persoana prezintă:

a) cerere, autobiografie şi un chestionar completat;

b) buletinul de identitate;

c) declarația pe propria răspundere privind alte cetățenii deținute la momentul depunerii cererii de angajare sau anterior, precum și privind depunerea unei cereri de obținere a cetățeniei unui alt stat;

d) documentele de evidenţă militară, dacă este recrut sau rezervist;

e) diploma de studii, certificatul de calificare ce confirmă pregătirea specială, în cazul funcţiei care cere cunoştinţe sau calităţi speciale;

f) declaraţie de avere și interese personale;

Art 7 Legea Privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №170 din 19.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului