Articolul 102 din Legea Cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală în Republica Moldova. Refuzul transferului

Cererea de transfer al persoanei condamnate poate să fie refuzată din următoarele motive:

a) procesul în care s-a pronunţat sentinţa de condamnare nu s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile pertinente din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

b) în Republica Moldova s-a pronunţat o sentinţă împotriva persoanei condamnate pentru aceeaşi faptă sau este în curs o procedură penală pentru aceeaşi faptă şi împotriva aceleiaşi persoane;

c) persoana condamnată a părăsit demult Republica Moldova, stabilindu-şi domiciliul în alt stat, iar legăturile sale cu Republica Moldova nu mai sînt semnificative;

d) persoana condamnată a comis o infracţiune gravă care a sesizat negativ opinia publică sau a întreţinut relaţii strînse cu membrii unor organizaţii criminale, ceea ce face îndoielnică reintegrarea ei socială în Republica Moldova;

e) transferul poate prezenta pericol pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a statului, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori apărarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Art 102 Legea Cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №371 din 01.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului