Articolul 112 din Legea Cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală în Republica Moldova. Consecinţele executării

(1) Executarea unei hotărîri penale străine are loc în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

(2) Hotărîrile străine recunoscute şi admise spre executare pe teritoriul Republicii Moldova au aceleaşi efecte juridice ca şi hotărîrile pronunţate de instanţele judecătoreşti naţionale.

(3) Doar statul străin care solicită executarea hotărîrii proprii poate decide în privinţa declanşării unei căi extraordinare de atac împotriva acestei hotărîri.

(4) Amnistia şi graţierea pot fi acordate atît de Republica Moldova, cît şi de statul străin.

(5) Statul străin va informa Republica Moldova despre intervenţia oricărei cauze, prevăzute la alin.(3) şi (4), care ar determina schimbarea sau încetarea executării.

(6) Începutul executării pedepsei în Republica Moldova are ca efect renunţarea statului străin la această executare pe teritoriul propriu, cu excepţia cazului cînd persoana condamnată se eschivează de la executarea pedepsei, situaţie în care statul străin redobîndeşte dreptul la executare.

În cazul pedepsei amenzii, statul străin redobîndeşte dreptul la executare din data cînd este informat asupra neexecutării totale sau parţiale a acestei pedepse.

Art 112 Legea Cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №371 din 01.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului