Articolul 45 din Legea Cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală în Republica Moldova. Dubla incriminare

(1) Extrădarea poate fi admisă, potrivit Codului de procedură penală art.544 alin.(3), numai dacă fapta pentru care este învinuită sau a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracţiune atît de legea statului solicitant, cît şi de legea Republicii Moldova.

(2) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), extrădarea poate fi acordată şi în cazul în care fapta nu este prevăzută de legislaţia Republicii Moldova dacă pentru această faptă este exclusă cerinţa dublei incriminări printr-un tratat internaţional la care Republica Moldova este parte.

(3) Diferenţele existente între calificarea juridică şi denumirea dată aceleiaşi infracţiuni de legile celor două state nu prezintă relevanţă dacă prin tratatul internaţional sau, în lipsa acestuia, prin declaraţie de reciprocitate nu se prevede altfel.

Art 45 Legea Cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №371 din 01.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului