Articolul 113 din Legea Cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală în Republica Moldova. Destinaţia amenzilor şi obiectelor sechestrate

(1) Executarea pedepsei amenzii se face în monedă naţională. Determinarea echivalentului în monedă naţională al amenzii în valută străină se efectuează cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data plăţii amenzii.

(2) Sumele de bani rezultate din executarea amenzilor aplicate prin hotărîri străine de condamnare se varsă la bugetul de stat al Republicii Moldova.

(3) La cererea statului de condamnare, sumele de bani prevăzute la alin.(2) pot fi predate acestuia dacă în circumstanţe similare sumele de bani obţinute din executarea amenzilor aplicate prin hotărîri pronunţate în Republica Moldova vor fi remise acesteia.

(4) Obiectele confiscate în temeiul unei hotărîri străine revin Republicii Moldova, dar la cererea statului de condamnare ele pot fi predate dacă prezintă un interes deosebit pentru acel stat şi există garanţia reciprocităţii.

(5) Dispoziţiile alin.(2)–(4) se aplică în modul corespunzător în caz de solicitare a executării unei hotărîri emise de instanţa judecătorească a Republicii Moldova într-un stat străin.

Art 113 Legea Cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №371 din 01.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului