Articolul 2 din Legea Cu privire la energetică în Republica Moldova. Scopul legii şi sfera de aplicare

(1) Prezenta lege are drept scop:

a) crearea cadrului juridic pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor în sectoarele energeticii în condiţii de accesibilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, competitivitate, calitate şi transparenţă;

b) instituirea condiţiilor de bază necesare pentru asigurarea independenţei autorităţii de reglementare;

c) reglementarea raporturilor juridice dintre întreprinderile energetice, dintre întreprinderile energetice şi consumatori, utilizatorii de sistem, precum şi dintre întreprinderile energetice şi organele centrale de specialitate, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, autoritatea de reglementare, alte autorităţi publice, precum şi autorităţile administraţiei publice locale;

d) crearea condiţiilor necesare pentru limitarea activităţii de monopol, pentru liberalizarea pieţelor energeticii, precum şi pentru promovarea concurenţei pe pieţele energeticii;

e) instituirea principiilor de bază pentru asigurarea consumatorilor cu energie de calitate în condiţii echitabile, transparente şi nediscriminatorii;

f) crearea cadrului juridic pentru asigurarea securităţii energetice a ţării;

g) instituirea mecanismului de guvernanță energetică și a acțiunilor climatice;

h) crearea cadrului normativ pentru facilitarea dezvoltării proiectelor de infrastructură energetică cu impact transfrontalier.

(2) Sub incidenţa prezentei legi intră:

a) organizarea şi funcţionarea autorităţii de reglementare, precum şi condiţiile de desfăşurare a activităţii acesteia;

a1) elaborarea documentelor de politici în domeniul energeticii;

b) supravegherea energetică de stat;

c) organizarea şi desfăşurarea activităţilor în sectoarele energeticii;

d) evidenţa energiei;

e) securitatea şi protecţia obiectelor energetice;

e1) dezvoltarea proiectelor de interes comun în cadrul Comunității Energetice, precum și a proiectelor de interes reciproc;

f) protecţia consumatorilor.

Art 2 Legea Cu privire la energetică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 21.09.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului