Articolul 24 din Legea Cu privire la energetică în Republica Moldova. Evidenţa energiei

(1) Cantitatea energiei produse, exportate, importate, transportate, distribuite, stocate, furnizate şi/sau comercializate se măsoară prin intermediul echipamentelor de măsurare.

(2) Echipamentele de măsurare care servesc la măsurarea, determinarea şi decontarea consumurilor de energie se verifică metrologic, conform Legii metrologiei nr. 19/2016, iar operatorii de sistem, distribuitorii de energie termică sunt responsabili de instalarea şi sigilarea lor în prezenţa consumatorului sau a reprezentantului acestuia, cu întocmirea procesului-verbal în acest sens şi cu respectarea condiţiilor stabilite în legile sectoriale. Se permite utilizarea doar a echipamentelor de măsurare verificate metrologic, ale căror tipuri sunt incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare, publicat pe pagina web oficială a Institutului Naţional de Metrologie.

(3) Caracteristicile tehnice ale echipamentelor de măsurare instalate la consumator se stabilesc de către operatorii de sistem, distribuitorii de energie termică, în funcţie de parametrii şi de condiţiile specifice, de tipurile energiei, în conformitate cu prevederile actelor normative de reglementare aprobate de Agenţie.

(4) Cheltuielile legate de procurarea, instalarea, sigilarea, verificarea metrologică, întreţinerea, repararea şi înlocuirea echipamentelor de măsurare la consumatorii casnici sunt suportate de către operatorii sistemului de distribuţie din sectorul electroenergetic, din sectorul gazelor naturale, de către distribuitorii de energie termică. Cheltuielile respective justificate se includ în tariful reglementat pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale si, respectiv, în tariful pentru serviciul de distribuţie a energiei termice.

(5) Consumatorii casnici sunt în drept să solicite operatorilor de sistem concursul la instalarea echipamentelor de măsurare inteligente care permit înregistrarea orară a cantităţilor de energie electrică şi a volumelor de gaze naturale. În acest caz, costurile aferente procurării, instalării, întreţinerii, reparării şi înlocuirii echipamentelor de măsurare inteligente se suportă integral de consumatorii casnici respectivi.

(6) Cheltuielile privind procurarea, instalarea, sigilarea, verificarea metrologică, întreţinerea, repararea şi înlocuirea echipamentelor de măsurare la consumatorii noncasnici se suportă de consumatorii noncasnici.

(7) În cazul în care deteriorarea echipamentului de măsurare şi a sigiliilor aplicate acestuia se produce din vina consumatorului, acesta va suporta costul de demontare, reparare, verificare metrologică, instalare sau înlocuire a echipamentului de măsurare deteriorat.

Art 24 Legea Cu privire la energetică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 21.09.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului