Articolul 9 din Legea Cu privire la energetică în Republica Moldova. Administrarea Agenției. Organizarea activităţii Agenției

(1) Agenţia este condusă de un Consiliu de administraţie format din 5 directori care exercită funcţii de demnitate publică. Directorii Consiliului de administraţie al Agenţiei (în continuare – Consiliu de administraţie) sunt numiţi în funcţie în conformitate cu prezenta lege.

(2) Directorii Consiliului de administraţie beneficiază de toate drepturile, privilegiile şi garanţiile conferite prin prezenta lege, Legea nr. 199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică şi au următoarele obligaţii:

a) să ia decizii şi să acţioneze în limitele legii, să fie imparţiali şi să acţioneze în mod independent, în interes public, fără a solicita sau accepta instrucţiuni de la persoane terţe, inclusiv de natură politică;

b) să nu divulge informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, obţinute în cadrul sau în legătură cu exercitarea mandatului;

c) să nu desfăşoare alte activităţi remunerate, cu excepţia celor din domeniul didactic şi ştiinţific. Se interzice unui director al Consiliului de administraţie să desfăşoare activităţi didactice sau ştiinţifice dacă acestea sunt finanţate, direct sau indirect, de întreprinderile energetice reglementate de Agenţie în conformitate cu prezenta lege şi legile sectoriale;

d) să depună declaraţia de avere şi interese personale în conformitate cu Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;

e) să respecte legislaţia muncii, Regulamentul Agenţiei, Codul de etică şi conduită profesională al Agenţiei, precum şi alte regulamente interne ale Agenţiei.

(3) La întreprinderile energetice a căror activitate este reglementată de Agenţie în conformitate cu prezenta lege şi legile sectoriale, directorii Consiliului de administraţie nu sunt în drept:

a) să desfăşoare activităţi remunerate ori să obţină alte avantaje;

b) să deţină acţiuni ale acestei întreprinderi;

c) să obţină câştiguri materiale, inclusiv financiare;

d) să faciliteze angajarea proprie sau angajarea altor persoane.

(4) Consiliul de administraţie organizează activitatea Agenţiei în conformitate cu prezenta lege, Regulamentul Agenţiei şi regulamentele interne aprobate de Consiliul de administraţie.

(5) Consiliul de administraţie exercită următoarele atribuţii:

a) aprobă planul anual de activitate al Agenţiei;

b) aprobă regulamentul privind angajarea personalului Agenţiei, Codul de etică şi conduită profesională al Agenţiei, precum şi alte regulamente interne;

c) aprobă structura organizatorică, statele de personal, funcţiile, competenţele, modul de remunerare a personalului Agenţiei, precum şi condiţiile de muncă ale acestuia;

d) organizează activitatea Agenţiei şi stabileşte modul de coordonare a activităţii subdiviziunilor structurale ale acesteia;

e) aprobă ordinea de zi a şedinţelor Consiliului de administraţie;

f) aprobă procedurile interne de elaborare a actelor normative de reglementare în domeniul energeticii;

g) aprobă actele normative de reglementare în domeniul energeticii, preţurile reglementate, tarifele reglementate, planurile de dezvoltare, planurile de investiţii şi adoptă alte hotărâri în conformitate cu prezenta lege şi legile sectoriale;

h) adoptă hotărâri cu privire la eliberarea, prelungirea, reperfectarea, suspendarea, reluarea valabilităţii sau retragerea licenţelor, a autorizaţiilor;

i) examinează rezultatele privind monitorizarea activităţii întreprinderilor energetice;

j) stabileşte direcţiile de colaborare ale Agenţiei pe plan naţional şi internaţional;

k) aprobă rapoartele de activitate ale Agenţiei;

l) exercită alte atribuţii stabilite în prezenta lege şi în legile sectoriale.

(6) Regulamentul Agenţiei, Codul de etică şi conduită profesională al Agenţiei, precum şi alte regulamente interne se publică pe pagina web oficială a Agenţiei.

(7) Consiliul de administraţie este în drept să decidă cu privire la crearea unui consiliu de experţi. Modul de constituire şi atribuţiile consiliului de experţi se stabilesc printr-un regulament aprobat de Consiliul de administraţie.

(8) Directorii Consiliului de administraţie îşi exercită atribuţiile şi beneficiază de drepturi egale în conformitate cu prezenta lege, legile sectoriale şi Regulamentul Agenţiei. Directorii Consiliului de administraţie reprezintă Agenţia în raporturile cu terţii şi examinează reclamaţiile şi sesizările parvenite în adresa Agenţiei în modul stabilit de Consiliul de administraţie.

(9) Directorul general îndeplineşte suplimentar următoarele atribuţii:

a) convoacă şedinţele Consiliului de administraţie din oficiu sau la solicitarea a cel puţin doi directori ai Consiliului de administraţie;

b) organizează şi prezidează şedinţele Consiliului de administraţie şi propune ordinea de zi a acestora;

c) angajează personalul Agenţiei, cu acordul unui membru al Consiliului de administraţie, în conformitate cu regulamentul aprobat de Consiliul de administraţie, în baza unor cerinţe şi criterii de calificare, aplicate în mod clar, rezonabil, transparent şi nediscriminatoriu, şi semnează contractele individuale de muncă;

d) modifică, suspendă şi desface contractele individuale de muncă, aplică sancţiuni disciplinare personalului Agenţiei şi îndeplineşte alte funcţii ale angajatorului stabilite în legislaţia muncii;

e) semnează documentele financiare şi bancare ale Agenţiei, contractează terţii pentru prestarea serviciilor Agenţiei şi poartă răspundere pentru activitatea economico-financiară a Agenţiei;

f) asigură pregătirea şi perfecţionarea cadrelor, organizează dotarea tehnico-materială a Agenţiei;

g) reprezintă Agenţia în raporturile cu Guvernul, Parlamentul şi alte autorităţi publice;

h) exercită alte atribuţii stabilite în prezenta lege şi în legile sectoriale.

(10) Directorul general este în drept să delege, parţial sau integral, unuia dintre directorii Consiliului de administraţie atribuţiile sale pe perioada absenţei.

Art 9 Legea Cu privire la energetică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 21.09.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului