Articolul 4 din Legea Cu privire la energetică în Republica Moldova. Competența Guvernului

(1) Pentru asigurarea funcţionării şi dezvoltării sectoarelor energeticii, Guvernul:

a) stabileşte politica de stat în domeniul energeticii şi direcţiile prioritare de dezvoltare ale acestuia;

b) aprobă strategia energetică și documentele de politici prevăzute la art. 7-2, prin derogare de la art. 24 alin. (5) din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative;

c) aprobă programele de stat de dezvoltare în domeniul energeticii, conform competenţelor;

d) creează premisele şi condiţiile necesare pentru dezvoltarea şi funcţionarea eficientă şi durabilă a sectoarelor energeticii;

e) asigură securitatea energetică a statului;

f) aprobă planurile de acţiuni pentru situaţii excepţionale în conformitate cu legile sectoriale;

g) stabileşte cantitatea minimă obligatorie a rezervelor de combustibil, necesară centralelor electrice şi termice care utilizează combustibil fosil;

h) promovează interesele sectoarelor energeticii pe plan internaţional;

i) promovează cooperarea regională şi internaţională în sectoarele energeticii.

(2) Pentru asigurarea dezvoltării durabile a sectoarelor energeticii, precum şi pentru consolidarea securităţii energetice naţionale, Guvernul este în drept să creeze fonduri speciale sau fonduri investiţionale.

(3) Guvernul exercită şi alte atribuţii stabilite în prezenta lege şi în legile sectoriale.

Art 4 Legea Cu privire la energetică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 21.09.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului