Articolul 20 din Legea Cu privire la publicitate în Republica Moldova. Publicitatea înșelătoare

(1) Publicitatea înșelătoare conţine date ce nu corespund realităţii în ceea ce priveşte unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:

1) caracteristicile bunului sau ale serviciului:

a) disponibilitatea;

b) natura;

c) modul de execuție;

d) compoziția;

e) metoda de fabricație sau de prestare;

f) data fabricației sau a prestării;

g) dacă acesta corespunde scopului;

h) destinația;

i) cantitatea;

j) parametrii tehnico-funcționali, inclusiv durata de funcționare și/sau termenul de valabilitate/garanție;

k) originea geografică sau comercială;

l) rezultatele așteptate ca urmare a utilizării;

m) rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra acestuia;

2) prețul sau modul de calcul al prețului bunului sau al serviciului, inclusiv:

a) existența și mărimea reducerilor;

b) existența și mărimea tarifelor;

c) dobândirea unor drepturi sau avantaje în cazul procurării/prestării acestuia;

d) condițiile în care acesta se distribuie/se prestează, inclusiv datele privind timpul şi locul de distribuție/prestare, transportul, preschimbarea, restituirea, reparaţia şi/sau deservirea;

e) sursa de informare suplimentară/completă, a cărei dezvăluire obligatorie în publicitate este prevăzută de legislație;

3) natura, competențele și drepturile furnizorului de publicitate și/sau ale altui comerciant menționat în publicitate:

a) identitatea și/sau mijloacele de individualizare;

b) patrimoniul;

c) calificările, inclusiv datele privind deținerea actelor necesare pentru fabricarea bunului, prestarea serviciului și/sau comercializarea acestuia;

d) statutul juridic;

e) deținerea drepturilor de proprietate intelectuală;

f) datele statistice selective, inclusiv cele ce vizează volumul producerii/vânzării bunului sau prestării serviciului;

g) premiile și/sau distincțiile, inclusiv aprecierea cu medalii, diplome şi alte distincții;

4) normele de desfășurare a concursului, a jocului ori a unei activități similare, inclusiv:

a) termenele de primire a cererilor de participare;

b) numărul și/sau valoarea premiilor;

c) termenele și modul (inclusiv locul) de primire a premiilor;

d) sursa de informații suplimentare;

5) alte informații care nu corespund realității.

(2) Publicitatea comercială difuzată de mass-media în schimbul unei plăţi/contraprestații, fără însă ca publicitatea respectivă să fie precizată clar, fie în cuprins, fie prin imagini ori sunete uşor de identificat de către consumatorii de publicitate, reprezintă publicitate comercială înșelătoare.

Art 20 Legea Cu privire la publicitate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №62 din 17.03.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului