Articolul 3 din Legea Cu privire la publicitate în Republica Moldova. Semnificația noțiunilor utilizate

Noțiunile utilizate în prezenta lege au următoarele semnificaţii:

autorizaţie pentru dispozitiv publicitar – act permisiv, emis de autoritatea abilitată, prin care titularul este învestit cu o serie de drepturi şi obligaţii privind desfăşurarea lucrărilor de terasament, de construcţie şi/sau de exploatare a dispozitivului publicitar și a unor acţiuni aferente, indispensabile acestor activităţi;

cod de conduită în domeniul publicității – acord sau ansamblu de reguli în domeniul publicității, neimpuse prin legislaţie sau prin dispoziţii administrative, ce definesc comportamentul comercianţilor care se angajează să le respecte în legătură cu una sau mai multe practici comerciale în unul sau mai multe sectoare de activitate;

comerciant – orice persoană fizică sau juridică care exercită activităţi comerciale, industriale (de producție), artizanale sau liber-profesioniste, precum şi orice persoană care acţionează, în scop comercial, în numele ori în beneficiul unui comerciant, inclusiv societatea comercială și întreprinzătorul individual;

consumator de publicitate – persoana al cărei interes este suscitat în raport cu obiectul publicității;

date de identificare în publicitate:

a) în cazul persoanei fizice – numele și prenumele;

b) în cazul persoanei juridice – denumirea completă sau prescurtată, stabilită prin actul de constituire şi înregistrată în mod corespunzător;

dezminţire a publicității – infirmarea publicității ce conține informații false;

difuzor de publicitate – orice persoană, inclusiv mass-media, care difuzează publicitate către consumatorii de publicitate;

dispozitiv publicitar fix – parte a mobilierului urban, reprezentând o construcţie fixă, edificată în spaţii publice, care serveşte drept suport pentru imaginea publicitară în publicitatea exterioară;

dispozitiv publicitar mobil – elemente de decor mobil, uşor demontabile, amplasate în spaţii publice, destinate publicității interioare sau publicității exterioare, după caz;

distribuitor de publicitate – persoana care distribuie publicitate către difuzorul de publicitate în interesul furnizorului de publicitate;

entitate din sectorul public:

a) orice autoritate publică centrală;

b) orice autoritate a administraţiei publice locale, inclusiv orice autoritate a administraţiei publice locale din unitatea teritorială autonomă cu statut special;

c) orice altă autoritate creată de stat în persoana autorităţii publice, având drept scop exercitarea atribuţiilor administrative, social-culturale şi a altor atribuţii cu caracter necomercial;

d) orice întreprindere de stat sau municipală;

e) orice societate comercială care are, în calitate de membru, una dintre entitățile prevăzute la lit. a)–d);

f) orice instituție publică sau o altă organizație necomercială ce are, în calitate de membru, una dintre entitățile prevăzute la lit. a)–d);

g) orice organizaţie comercială de drept privat ale cărei activități sunt finanţate/achitate integral sau parţial de la bugetul de stat;

h) orice altă persoană declarată, prin hotărâre de Guvern, drept entitate a sectorului public;

firmă – inscripție amplasată pe imobilul în care își desfășoară activitatea un comerciant sau într-un loc adiacent, special amenajat, având ca obiect denumirea, marca comercială, logotipul/emblema, programul de activitate și/sau genurile de activitate ale comerciantului respectiv și, după caz, elemente de design şi aranjament artistic/arhitectural;

furnizor de publicitate – persoana care determină obiectul publicității;

imagine publicitară în publicitatea exterioară – publicitate cu caracter fluctuant, tipărită/afişată pe dispozitivul publicitar, reprodusă pe un ecran electronic și/sau proiectată pe diferite suprafeţe prin sisteme optice;

indicator publicitar direcțional – înscrisul, forma sau imaginea ce indică o direcție sau proximitatea unui obiectiv ori a unui imobil în care se desfășoară o anumită activitate;

mesaj de interes public – publicitatea ce are ca obiect promovarea unor valori, idei și/sau scopuri de interes public ori comunitar, difuzată în vederea creșterii gradului de conștientizare, schimbării atitudinii și a comportamentului social, prevenirii şi contracarării viciilor sociale;

obiect al publicității – persoane fizice și/sau persoane juridice, bunuri materiale și/sau bunuri imateriale, servicii (lucrări), valori și/sau scopuri de interes public ori comunitar, idei, inițiative, campanii, evenimente și/sau mijloacele de individualizare a acestora;

paşaport al dispozitivului publicitar – act ce conţine schema de amplasare și alte informaţii privind dispozitivul publicitar și care constituie temei pentru eliberarea autorizaţiei pentru dispozitiv publicitar;

perioadă extraelectorală – perioada de timp din care este exclusă perioada electorală prevăzută la art. 1 din Codul electoral;

producător de publicitate – persoana care conferă publicității, în totalitate sau în parte, forma finală necesară pentru difuzare;

produs – orice bun și/sau serviciu (lucrare) destinate consumului sau utilizării, inclusiv bunurile imobile, energia electrică, energia termică, gazele şi apa livrate pentru consum, precum și drepturile şi obligaţiile aferente acestora;

publicitate – informație difuzată în orice mod și utilizând orice mijloace, adresată unui număr nedeterminat de persoane, în vederea generării și/sau susținerii interesului public față de un obiect al publicității;

publicitate imorală – publicitatea care încalcă normele moralei general acceptate în societate;

publicitate audiovizuală – publicitatea și alte forme de comunicări comerciale audiovizuale difuzate de serviciile media audiovizuale liniare și/sau serviciile media audiovizuale neliniare;

publicitate comercială – publicitatea care are ca obiect unul sau mai mulți comercianți și/sau mijloacele de individualizare ale acestuia/acestora, unul sau mai multe produse și/sau mijloacele de individualizare ale acestuia/acestora, de asemenea evenimente/acțiuni (lansări de produse și altele asemenea);

publicitate comparativă – publicitatea care identifică în mod explicit sau implicit un concurent al comerciantului ori unul sau mai multe produse oferite de un concurent;

publicitate discriminatorie – publicitatea care are ca obiect orice deosebire, excludere, restricţie ori preferinţă în drepturi şi libertăţi a unei persoane sau a unui grup de persoane, precum şi susţinerea unui comportament discriminatoriu, bazat pe criteriile reale sau presupuse ale unei persoane sau ale unui grup de persoane privind rasa, naţionalitatea, profesia, originea sau categoria socială, vârsta, sexul, limba, convingerile religioase, filosofice, politice sau de altă natură;

publicitate exterioară (outdoor) – publicitatea difuzată pe dispozitive publicitare amplasate în spațiile publice din exteriorul imobilelor și care este vizibilă în exteriorul imobilelor. Aceasta include și publicitatea difuzată prin intermediul dispozitivelor publicitare amplasate pe/în mijloace de transport;

publicitate exterioară temporară – publicitatea difuzată pe dispozitive publicitare mobile, pe o perioadă de cel mult 30 de zile, cu ocazia unor evenimente, manifestații culturale, sportive etc. și/sau pentru acțiuni de promovare de produse sau activități, care pot fi montate/demontate în cel mult 24 de ore în/din toate locațiile aprobate prin autorizația pentru dispozitiv publicitar;

publicitate interioară – publicitatea difuzată pe dispozitive publicitare mobile în spațiile publice din interiorul imobilelor și care nu este vizibilă în exteriorul imobilelor;

publicitate în presa scrisă – publicitatea difuzată în publicațiile periodice în variantă tipărită;

publicitate înşelătoare – publicitatea care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce ori poate induce în eroare consumatorul de publicitate şi care, datorită caracterului înşelător, poate afecta comportamentul economic al consumatorului de publicitate sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent al comerciantului;

publicitate online – publicitatea difuzată în mass-media digitală, pe rețelele de socializare, prin poșta electronică, prin intermediul motoarelor de căutare, pe bloguri și/sau pe alte pagini web;

publicitate online direcționată (targetată) – publicitatea difuzată online în mod diferențiat, personalizată în baza unor criterii geografice, demografice, social-economice și/sau comportamentale;

publicitate penetrantă – publicitatea accesibilă consumatorilor de publicitate de pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a cărei difuzare nu a fost efectuată plata către un difuzor de publicitate din Republica Moldova;

publicitate pe vehicule – publicitatea difuzată prin aplicarea de afișe pe/în vehicule sau prin vopsirea vehiculelor în scop publicitar;

publicitate politică – publicitatea care are ca obiect unul ori mai mulți subiecți ai publicității politice sau activitatea acestora, unul ori mai multe proiecte (cauze, inițiative, idei etc.) politice și/sau unul ori mai multe simboluri (expresii, desene, imagini, voci etc.) utilizate de către unul sau de mai mulți subiecți ai publicității politice;

publicitate sexistă – publicitatea care are ca obiect:

a) prezentarea femeii sau a bărbatului drept obiect sexual în situaţii umilitoare/degradante/violente şi care ofensează demnitatea persoanei; și/sau

b) promovarea stereotipurilor sexiste în scop discriminatoriu, cu menţinerea percepţiei tradiţionale asupra femeii drept o fiinţă slabă, vulnerabilă şi dependentă, având o poziţie socială inferioară;

publicitate subliminală – publicitatea în care sunt utilizați stimuli prea slabi pentru a fi percepuţi în mod conştient, dar care pot influenţa comportamentul consumatorului de publicitate;

responsabil de codul de conduită în domeniul publicității – orice entitate, inclusiv un comerciant sau un grup de comercianţi, responsabilă de elaborarea şi revizuirea unui cod de conduită în domeniul publicității şi/sau de supravegherea respectării acestui cod de către cei care s-au angajat să îl respecte;

subiecți ai publicității politice – concurenții electorali, partidele politice, membrii partidelor politice, persoanele care și-au afirmat public susținerea pentru un partid politic în ultimele 3 luni, organizațiile social-politice, membrii organizațiilor social-politice, persoanele care și-au afirmat public susținerea pentru o organizație social-politică în ultimele 3 luni, grupurile de iniţiativă pentru susţinerea candidaţilor la funcţii elective, grupurile de iniţiativă pentru inițierea unui referendum, persoanele care, în ultimele 3 luni, și-au afirmat public susținerea pentru unul sau mai multe grupuri de inițiativă menționate, precum și activitatea acestora;

suprafaţă de afişaj – suprafaţa dispozitivului publicitar, mobil sau fix, destinată pentru afişarea imaginilor publicitare.


Art 3 Legea Cu privire la publicitate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №62 din 17.03.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului