Articolul 15 din Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova. Atribuţiile grupului de lucru

(1) Grupul de lucru sau, după caz, specialistul certificat are următoarele atribuţii în domeniul achiziţiilor publice:

a) elaborează planuri anuale şi trimestriale de efectuare a achiziţiilor publice;

b) întocmeşte anunțuri și/sau invitaţii în cadrul procedurilor de achiziţie publică;

c) elaborează documentația de atribuire şi alte documente aplicabile în cadrul procedurilor de achiziţie publică;

d) iniţiază şi desfăşoară proceduri de achiziţie publică;

e) asigură participarea largă a operatorilor economici la procedurile de achiziţie publică;

f) examinează, evaluează şi compară ofertele operatorilor economici prezentate în cadrul procedurilor de achiziţie publică;

g) atribuie contracte de achiziţii publice care sînt încheiate de autoritatea contractantă cu operatorii economici;

h) întocmeşte dări de seamă privind rezultatul procedurilor de achiziţie publică şi le prezintă Agenţiei Achiziții Publice;

i) monitorizează contractele de achiziţii publice;

j) păstrează şi ţine evidenţa tuturor documentelor întocmite şi aplicate în cadrul procedurilor de achiziţie publică.

(2) Autoritatea contractantă, prin intermediul grupului de lucru sau, după caz, al specialistului certificat în domeniul achizițiilor publice, este obligată:

a) să asigure eficienţa achiziţiilor publice;

b) să asigure obiectivitatea şi imparţialitatea în cadrul procedurilor de achiziţie publică;

c) să asigure publicitatea şi transparenţa procedurilor de achiziţie publică;

d) să transmită, la solicitarea Agenţiei Achiziții Publice, orice informaţie privind încheierea şi executarea contractelor de achiziţii publice.

(3) În exercitarea atribuţiilor, membrul grupului de lucru, precum și specialistul certificat în domeniul achizițiilor publice sînt autonomi, imparțiali şi se supun numai legii. Se interzice exercitarea oricărei influențe cu scopul de a determina membrul grupului de lucru, precum și specialistul certificat în domeniul achizițiilor publice, să îşi îndeplinească atribuţiile contrar prevederilor prezentei legi.

Art 15 Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 03.07.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului