Articolul 65 din Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova. Condiţiile prezentării ofertelor

(1) Autoritatea contractantă fixează locul, data şi ora limită de depunere a ofertelor conform prevederilor prezentei legi.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă oferă clarificări privind documentația de atribuire sau ţine o întrunire a operatorilor economici, termenul de depunere a ofertelor poate fi prelungit, astfel încît operatorii economici să aibă timp suficient pentru a lua în considerare clarificările sau prevederile procesului-verbal al întrunirii.

(3) Avizul privind prelungirea termenului de depunere a ofertelor, cu indicarea motivului care a stat la baza acestei decizii, este adus la cunoștință prin intermediul acelorași mijloace de informare care au fost utilizate la solicitarea depunerii ofertelor și este comunicat imediat tuturor operatorilor economici care au depus o cerere de participare sau o ofertă.

(4) Prezentarea ofertei presupune depunerea într-un set comun a propunerii tehnice, a propunerii financiare, a DUAE și, după caz, a garanției pentru ofertă.

(5) Oferta, scrisă și semnată, se prezintă în conformitate cu cerinţele expuse în documentația de atribuire utilizind SIA „RSAP”, cu exceptia cazurilor prevazute la art.33 alin. (7) și (11). Autoritatea contractantă eliberează operatorului economic, în mod obligatoriu, o recipisă în care indică data şi ora recepţionării ofertei sau confirmă recepţionarea acesteia în cazurile în care oferta a fost depusă prin mijloace electronice.

(5-1) La prezentarea ofertei prin mijloacele electronice de comunicație, operatorul economic anexează și transmite copiile în format electronic de pe documentele pe suport de hârtie fără aplicarea semnăturii electronice pe fiecare copie în parte, în măsura în care actele normative nu stabilesc altfel.

(6) La depunerea ofertelor, operatorul economic achită o taxă.

(7) Modul de achitare a taxei menționate la alin. (6), precum și cuantumul acesteia sînt stabilite de Guvern.

(8) SIA „RSAP” nu va accepta oferta după expirarea termenului de depunere a ofertelor.

Art 65 Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 03.07.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului