Articolul 39 din Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova. Împărțirea pe loturi

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a recurge la atribuirea pe loturi a contractelor de achiziţii publice şi a acordurilor-cadru şi, în acest caz, de a stabili dimensiunea şi obiectul loturilor, cu condiţia includerii acestor informaţii în documentația de atribuire.

(2) În sensul alin. (1), autoritatea contractantă stabilește obiectul fiecărui lot pe baze cantitative, adaptînd dimensiunea contractelor individuale astfel încît să corespundă mai bine capacităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii şi specializări implicate, pentru a adapta conţinutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale întreprinderilor mici și mijlocii, sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului.

(3) Dacă nu recurge la atribuirea contractului pe loturi, autoritatea contractantă are obligaţia de a justifica decizia de a nu atribui contractul pe loturi.

(4) În cazul prevăzut la alin. (1), autoritatea contractantă precizează în anunţul de participare dacă ofertele pot fi depuse pentru unul, pentru mai multe sau pentru toate loturile.

(5) Autoritatea contractantă are dreptul, chiar şi în cazul în care acceptă depunerea ofertelor pentru mai multe sau pentru toate loturile, să limiteze numărul de loturi care pot fi atribuite aceluiaşi ofertant.

(6) În situaţia prevăzută la alin. (5), autoritatea contractantă precizează în anunţul de participare numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui ofertant.

(7) Autoritatea contractantă are obligaţia de a indica în documentația de atribuire criteriile şi regulile obiective şi nediscriminatorii care se vor aplica pentru stabilirea loturilor ce vor fi atribuite aceluiaşi ofertant, în cazul în care, în urma aplicării criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare, ar rezulta atribuirea către un ofertant a unui număr de loturi mai mare decît numărul maxim admis.

(8) În cazul în care aceluiaşi ofertant îi pot fi atribuite mai multe loturi, autoritatea contractantă are dreptul de a decide atribuirea contractului/contractelor prin reunirea mai multor loturi sau a tuturor loturilor şi atribuirea acestora aceluiaşi ofertant, dacă a precizat în anunţul de participare faptul că îşi rezervă dreptul de a face acest lucru şi a indicat loturile sau grupurile de loturi care pot fi reunite.

(9) În cazul în care aceluiaşi ofertant îi pot fi atribuite mai multe loturi, autoritatea contractantă efectuează o evaluare comparativă a ofertelor, pentru a stabili dacă ofertele depuse de către un ofertant pentru o anumită combinaţie de loturi luate în ansamblu ar primi un punctaj superior prin aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare stabiliţi în documentaţia de atribuire prin raportare la loturile respective faţă de punctajul total obţinut de ofertele pentru loturile individuale în cauză luate separat.

(10) Autoritatea contractantă efectuează evaluarea comparativă prevăzută la alin. (9) prin stabilirea, în primul rînd, a punctajelor ofertelor pentru fiecare lot în parte prin aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare stabiliţi în documentaţia de atribuire şi, apoi, prin compararea punctajului total astfel obţinut cu punctajul atribuit ofertelor depuse de către un ofertant pentru combinaţia de loturi respectivă, în ansamblu.

Art 39 Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 03.07.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului