Articolul 58 din Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova. Concursul de soluţii

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a organiza un concurs de soluţii prin care achiziţionează un plan sau un proiect, îndeosebi în domeniul amenajării teritoriului, al proiectării urbanistice şi peisagistice, al arhitecturii sau în cel al prelucrării datelor, inclusiv în alte domenii, prin selectarea acestuia pe baze concurenţiale de către un juriu, cu sau fără acordarea de premii.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a organiza un concurs de soluţii, astfel cum este descris la alin. (1), ca o procedură independentă, în care concurenţii pot obţine premii şi/sau prime de participare, sau ca parte a unei alte proceduri care conduce la atribuirea unui contract de achiziții publice de servicii.

(3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de concurs orice informaţie, cerinţă, regulă, criteriu sau altele asemenea, necesare pentru a asigura potenţialilor concurenţi o informare completă şi corectă cu privire la modul de aplicare a concursului de soluţii.

(4) Documentaţia de concurs va cuprinde cel puţin:

a) informaţii generale privind autoritatea contractantă;

b) instrucţiuni privind data-limită care trebuie respectată şi formalităţi care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la concurs;

c) cerinţele minime de calificare pe care autoritatea contractantă a decis să le solicite, precum şi documentele care urmează să fie prezentate de concurenţi pentru dovedirea îndeplinirii cerinţelor respective;

d) ansamblul cerinţelor în baza cărora concurenţii urmează să elaboreze şi să prezinte proiectul;

e) cuantumul premiilor care urmează să fie acordate, în cazul în care concursul este organizat ca o procedură independentă;

f) angajamentul autorităţii contractante de a încheia contractul cu cîştigătorul sau cu unul dintre cîştigătorii concursului respectiv, în cazul în care concursul este organizat ca parte a unei alte proceduri de atribuire a contractului de achiziții publice de servicii;

g) informaţii detaliate şi complete privind criteriul aplicat pentru stabilirea proiectului/proiectelor cîştigător/cîştigătoare.

(5) Concursul de soluţii se iniţiază prin publicarea în Buletinul achiziţiilor publice a unui anunţ de participare prin care autoritatea contractantă solicită operatorilor economici interesaţi depunerea de proiecte. Anunţul trebuie să conțină cel puţin informaţiile cuprinse în anexa nr. 3.

(6) Perioada dintre data publicării anunţului de participare şi data-limită de depunere a proiectelor trebuie să fie stabilită astfel încît operatorii economici să beneficieze de un interval rezonabil pentru elaborarea acestora, însă nu mai puţin de 20 de zile.

(7) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (5) şi (6), autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare anunţul de participare şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu cel puţin 35 de zile înainte de data-limită de depunere a proiectelor, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei este egală cu sau mai mare decît cea prevăzută la art. 2 alin. (3).

(8) Autoritatea contractantă are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca schimburile de mesaje, comunicările şi arhivarea informaţiilor să se realizeze într-o manieră care să asigure integritatea şi confidenţialitatea deplină a tuturor informaţiilor comunicate de concurenţi.

(9) Conţinutul planurilor sau proiectelor prezentate trebuie să rămînă confidenţial cel puţin pînă la data stabilită pentru deschiderea acestora, juriul urmînd a lua cunoştinţă de conţinutul planurilor/proiectelor numai după această dată.

(10) În cazul în care autoritatea contractantă solicită transmiterea electronică a proiectelor, condiţiile prevăzute la art. 33 se aplică în mod corespunzător.

(11) Autoritatea contractantă are dreptul de a realiza o selecţie preliminară a concurenţilor, utilizînd în acest sens criterii clare, obiective, nediscriminatorii, care trebuie să fie precizate în mod explicit în documentaţia de concurs.

(12) Numărul de concurenţi selectaţi trebuie să fie suficient pentru a asigura o concurenţă reală.

(13) În scopul evaluării proiectelor prezentate într-un concurs de soluţii, autoritatea contractantă are obligaţia de a numi un juriu format din cel puţin 6 membri, persoane fizice independente faţă de concurenţi, cu pregătire profesională şi experienţă relevantă în domeniu, precum şi cu probitate morală recunoscută.

(14) În cazul în care concurenţilor li s-a solicitat o anumită calificare profesională, atunci cel puţin o treime din numărul membrilor juriului trebuie să aibă acea calificare sau una echivalentă.

(15) Proiectele trebuie să fie prezentate anonim, anonimatul urmînd a fi păstrat pînă în momentul în care juriul a adoptat o decizie sau a formulat o opinie.

(16) Juriul este autonom în deciziile şi opiniile pe care le emite.

(17) Juriul are obligaţia de a evalua proiectele depuse exclusiv în baza criteriilor de evaluare indicate în anunţul de participare la concurs.

(18) Juriul are obligaţia de a întocmi un raport, semnat de toţi membrii săi, care trebuie să cuprindă evaluarea calitativă a fiecărui proiect, observaţii specifice, precum şi, dacă este cazul, lista de probleme care urmează a fi clarificate.

(19) Juriul are dreptul de a invita concurenţii să răspundă la problemele care au fost consemnate în raportul prevăzut la alin. (18), în vederea clarificării oricăror aspecte referitoare la soluţia/proiectul propus.

(20) Juriul are obligaţia de a elabora procese-verbale complete ale discuţiilor derulate conform prevederilor alin. (19).

(21) Autoritatea contractantă publică în Buletinul achizițiilor publice o notificare privind rezultatele concursului de soluții. Acest anunț trebuie să conțină informațiile prevăzute în anexa nr. 3.

Art 58 Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 03.07.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului