Articolul 74 din Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova. Contractul de achiziţii publice

(1) Contractul de achiziţii publice se încheie conform procedurilor de achiziţie publică prevăzute de prezenta lege, pentru întreaga sumă atribuită unei achiziţii pe an, în temeiul planului de achiziţie și în limita alocațiilor aprobate.

(2) Înştiinţarea ofertantului cîştigător şi încheierea contractului de achiziţii publice se efectuează în conformitate cu art. 31.

(3) Ofertanţii sînt informaţi, la momentul solicitării ofertelor, despre condiţiile de încheiere a contractului de achiziţii publice.

(4) Se interzice, la momentul încheierii contractului de achiziţii publice, modificarea unor elemente ale ofertei cîştigătoare, impunerea de noi cerinţe ofertantului cîştigător sau implicarea oricărui alt ofertant decît cel care a prezentat oferta cea mai avantajoasă.

(5) Termenul de executare a contractului de achiziții publice se stabileşte în documentaţia de atribuire şi ulterior se transpune în contract, avînd în vedere necesităţile rezonabile ale autorităţii contractante. Acesta se va calcula luînd în considerare complexitatea achiziţiei preconizate, cantitatea subcontractată anticipat şi timpul real solicitat pentru producerea, stocarea şi transportarea bunurilor de la punctele de furnizare sau pentru prestarea serviciilor.

(6) Condiţiile de executare a contractului de achiziții publice nu vor cuprinde clauze, direct sau indirect, discriminatorii.

(7) Contractul de achiziţii publice şi/sau acordul-cadru se încheie între autoritatea contractantă şi ofertantul/ofertanţii a căror ofertă a fost desemnată cîştigătoare.

(8) Contractul de achiziții publice/acordul-cadru pentru care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local se înregistrează obligatoriu la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor și intră în vigoare la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară prevăzută de acesta după înregistrare la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor.

(9) Contractul de achiziții publice/acordul-cadru pentru care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial intră în vigoare la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acesta, cu condiția expirării termenelor de așteptare prevăzute la art. 31.

Art 74 Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 03.07.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului