Articolul 68 din Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova. Garanţia pentru ofertă şi garanţia de bună execuţie a contractului

(1) În cazul achiziţiei de bunuri, servicii şi lucrări, operatorul economic va depune, odată cu oferta, şi garanţia pentru ofertă.

(2) Documentația de atribuire poate stipula cerinţele autorităţii contractante faţă de admisibilitatea emitentului garanţiei pentru ofertă sau a părţii care o confirmă, în cazul existenţei acesteia, faţă de forma şi condiţiile garanţiei pentru ofertă. Autoritatea contractantă nu va respinge oferta pe motiv că garanţia a fost prezentată de un emitent străin, dacă acest fapt nu vine în contradicţie cu legislaţia, cu condiţia că garanţia pentru ofertă şi emitentul corespund cerinţelor stipulate în documentația de atribuire.

(3) Operatorul economic, înainte de a prezenta oferta, poate cere autorităţii contractante să confirme admisibilitatea emitentului garanţiei pentru ofertă sau a părţii care o confirmă. Autoritatea contractantă trebuie să reacţioneze imediat la un astfel de demers. Această confirmare nu poate împiedica autoritatea contractantă să respingă garanţia pentru ofertă în cazul în care emitentul sau partea care o confirmă a devenit insolvabilă.

(4) Autoritatea contractantă prevede în documentația de atribuire cerinţele faţă de emitent, forma, cuantumul şi alte condiţii de bază ale garanţiei pentru ofertă, precum şi cerinţele faţă de operatorul economic care depune garanţia pentru ofertă, în cazul în care:

a) operatorul economic retrage sau modifică oferta după expirarea termenului de depunere a ofertelor;

b) ofertantul cîştigător nu semnează contractul de achiziţii publice;

c) nu se depune garanţia de bună execuţie a contractului după acceptarea ofertei sau nu se execută vreo condiţie, specificată în documentația de atribuire, înainte de semnarea contractului de achiziţii publice.

(5) La achiziţia de bunuri şi servicii cu o valoare estimată mai mică de 800000 de lei şi de lucrări cu o valoare estimată mai mică de 2000000 de lei, autoritatea contractantă este în drept să nu ceară operatorului economic garanţie pentru ofertă. În cazul în care autoritatea contractantă cere o astfel de garanţie, se vor respecta prevederile prezentului articol.

(6) Cuantumul garanţiei pentru ofertă nu trebuie să depăşească 2% din valoarea ofertei fără taxa pe valoarea adăugată.

(7) Autoritatea contractantă nu are dreptul să pretindă plata garanţiei pentru ofertă şi va restitui imediat documentul de garanţie pentru ofertă după producerea oricăruia din următoarele evenimente:

a) expirarea termenului de valabilitate a garanţiei pentru ofertă;

b) încheierea unui contract de achiziţii publice şi depunerea garanției de bună execuție a contractului, dacă o astfel de garanție este prevăzută în documentația de atribuire;

c) suspendarea procedurii de licitaţie fără încheierea unui contract de achiziţii publice;

d) retragerea ofertei înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor, în cazul în care documentația de atribuire nu prevede inadmisibilitatea unei astfel de retrageri.

(8) La achiziţia de bunuri, lucrări și servicii, autoritatea contractantă va cere ca ofertantul să prezinte, la încheierea contractului, garanţia de bună execuţie a acestuia. Garanţia de bună execuţie se returnează de către autoritatea contractantă la momentul executării integrale a contractului de achiziții publice.

(9) Autoritatea contractantă va indica în documentația de atribuire cerinţele faţă de emitent, forma, cuantumul şi alte condiţii de bază ale garanţiei de bună execuţie a contractului.

(10) Înainte de a depune garanţia de bună execuţie a contractului, ofertantul poate cere autorităţii contractante să confirme admisibilitatea unui emitent propus al garanţiei sau a unei părţi care o confirmă. Autoritatea contractantă trebuie să reacţioneze imediat la un astfel de demers.

(11) La achiziţia de bunuri şi servicii cu o valoare estimată mai mică de 800000 de lei şi de lucrări cu o valoare estimată mai mică de 2000000 de lei, autoritatea contractantă este în drept să nu ceară ofertanţilor garanţia de bună execuţie a contractului. Dacă autoritatea contractantă cere o astfel de garanţie, se vor respecta prevederile prezentului articol.

(12) Cuantumul garanţiei de bună execuţie a contractului nu trebuie să depăşească 15% din valoarea de deviz a contractului de achiziţii publice. În cazurile în care adaosul comercial este limitat prin act normativ, cuantumul garanției de bună execuție nu va depăși limita prevăzută de actul normativ respectiv.

Art 68 Legea Privind achiziţiile publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 03.07.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului