Articolul 1693 Codul Civil al Republicii Moldova. Încetarea în cazul contractului pe termen nedeterminat

(1) Fiecare dintre părțile la un contract încheiat pe termen nedeterminat are dreptul la rezoluțiune prin notificarea celeilalte părți.

(2) Dacă notificarea prevede că rezoluțiunea se va produce la expirarea unui termen rezonabil, obligația de a plăti despăgubiri conform art. 1694 nu apare. Dacă notificarea prevede rezoluțiunea imediată sau rezoluțiunea după un termen care nu este rezonabil, se vor plăti despăgubiri conform articolului menționat.

(3) La determinarea caracterului rezonabil al termenului se vor lua în cont în special următorii factori:

a) timpul cît a durat raportul contractual;

b) investițiile rezonabile efectuate;

c) timpul necesar pentru a găsi o alternativă rezonabilă; și

d) uzanțele.

(4) Se prezumă rezonabil un termen de notificare prealabilă de o lună pentru fiecare an cît a durat raportul contractual, dar nu mai mult de 36 de luni.

(5) Principalul, comitentul, francizorul sau furnizorul este obligat să respecte un termen al notificării de cel puțin o lună pentru primul an, 2 luni pentru al doilea, 3 luni pentru al treilea, 4 luni pentru al patrulea, 5 luni pentru al cincilea și 6 luni pentru al șaselea an și pentru anii următori cît a durat raportul contractual. Orice clauză contrară prezentului alineat este lovită de nulitate absolută.

(6) Convențiile prin care se instituie termene mai lungi decît cele prevăzute la alin. (4) și (5) sînt valabile dacă termenele care trebuie respectate de către principal, comitent, francizor sau furnizor nu sînt mai scurte decît cele care trebuie respectate de către agentul comercial, comisionar, francizat sau distribuitor.

(7) În cazul contractelor ce intră sub incidența domeniului de aplicare al prezentei secțiuni, dispozițiile prezentului articol le înlocuiesc pe cele prevăzute de art. 1085.

Art 1693 Codul Civil al Republicii Moldova cu schimbări 2024 anul №1107 din 06.06.2002, versiune în vigoare din 26.11.2020

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului