Articolul 1784 Codul Civil al Republicii Moldova. Emiterea cecului

(1) Cecul poate fi emis:

a) în favoarea unei persoane, cu menţiunile „la ordinul”, „la ordinul nostru” sau cu menţiuni echivalente, sau fără acestea (cecul la ordin). Cecul poate fi emis la ordinul trăgătorului;

b) în favoarea unei persoane, cu menţiunea „nu la ordin” sau cu o altă menţiune echivalentă (cecul nominativ). Cecul nominativ nu poate fi emis în favoarea trăgătorului, cu excepţia cecului emis de o filială a trăgătorului în favoarea unei alte filiale;

c) în favoarea prezentatorului de cec (cecul la purtător). Cecul emis în favoarea unei persoane cu menţiunea „sau la purtător” este considerat cec la purtător. Cecul fără menţiunea beneficiarului este considerat cec la purtător.

(2) Cecul poate fi emis doar asupra trasului, la care trăgătorul are constituit un depozit (provizion) de care poate dispune, conform unei înţelegeri exprese sau tacite, inclusiv asupra formei de emitere a cecurilor. Încălcarea acestei reguli nu afectează însă valabilitatea cecului.

(3) Dacă cecul necompletat la momentul emiterii este completat contrar înţelegerii dintre părţi, nerespectarea acestei înţelegeri este inopozabilă deţinătorului de cec, cu excepţia cazului cînd acesta l-a obţinut cu rea-credinţă sau prin culpă gravă.

Art 1784 Codul Civil al Republicii Moldova cu schimbări 2024 anul №1107 din 06.06.2002, versiune în vigoare din 26.11.2020

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului