Articolul 2547 Codul Civil al Republicii Moldova. Investigația desfășurată de notar

(1) Verificînd informațiile comunicate de solicitant, notarul care desfășoară procedura succesorală este obligat, din oficiu, să desfășoare investigațiile corespunzătoare și să administreze probele pe care le consideră necesare.

(2) Notarul ia toate măsurile pentru a informa moș-tenitorii cunoscuți și legatarii despre inițierea procedurii succesorale.

(3) Dacă este necesar pentru stabilirea elementelor care urmează a fi certificate, notarul poate:

a) să audieze orice persoană implicată și, dacă există, executorul testamentar sau administratorul masei succesorale;

b) să obțină informații din registrul de stare civilă și alte registre de publicitate din Republica Moldova;

c) să solicite informații din registrele de publicitate ale altor state în condițiile legii statului respectiv sau ale tratatului internațional dintre Republica Moldova și statul respectiv;

d) să ceară printr-un anunț public tuturor persoanelor să declare drepturile lor asupra moștenirii. Ordinea de notificare publică și durata termenului pentru declararea drepturilor se determină în conformitate cu procedura somării publice.

(4) Persoanele prevăzute la art. 2541 alin. (1) sau alte persoane care obțin drepturi din moștenire au dreptul de a lua cunoștință de actele și probele administrate în cadrul procedurii succesorale.

Art 2547 Codul Civil al Republicii Moldova cu schimbări 2024 anul №1107 din 06.06.2002, versiune în vigoare din 26.11.2020

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului