Articolul 1808 Codul Civil al Republicii Moldova. Executarea unui incaso documentar

(1) Banca însărcinată cu încasarea sumei plătite prezintă (pune la dispoziţie conform instrucţiunilor emitentului) documentele către persoana căreia trebuie să i se facă prezentarea (trasul) în forma în care aceste documente sînt primite, exceptînd cazul în care băncile sînt autorizate să aplice timbrele şi ştampilele necesare, să facă orice andosări necesare sau să aplice toate elementele de identificare ori simboluri obişnuite, cerute de operaţiunile de incaso.

(2) Sumele care trebuie plătite sînt puse fără întîrziere la dispoziţia emitentului. Dacă nu s-a stabilit altfel, banca însărcinată cu încasarea efectuează plata sumelor datorate doar către banca remitentă, chiar în cazul refuzului prevăzut la art.1807 alin.(1).

(3) Efectuarea plăţilor parţiale este permisă în cadrul unui incaso documentar numai dacă se specifică astfel în instrucţiunile de incaso, iar documentele sînt eliberate doar după efectuarea integrală a plăţii dacă instrucţiunile de incaso nu prevăd altfel. În cazul plăţilor parţiale efectuate conform prezentului alineat, banca prezentatoare nu este responsabilă pentru consecinţele apărute din cauza eliberării tardive a documentelor. Plăţile parţiale se efectuează conform cerinţelor alin.(1).

Art 1808 Codul Civil al Republicii Moldova cu schimbări 2024 anul №1107 din 06.06.2002, versiune în vigoare din 26.11.2020

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului