Articolul 742 Codul Civil al Republicii Moldova. Executarea înainte de termen a obligației garantate prin gaj

(1) Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligației garantate prin gaj în cazul în care a încetat dreptul debitorului gajist asupra obiectului gajului în temeiurile prevăzute de lege, precum și în cazul confiscării obiectului gajului respectiv ca sancțiune pentru săvîrșirea unei contravenții sau comiterea unei infracțiuni.

(2) Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligației garantate prin gaj, iar în cazul neexecutării creanței sale, să pună sub urmărire obiectul gajului dacă debitorul gajist:

a) a încălcat regulile gajului următor;

b) a înstrăinat obiectul gajului încălcînd dispozițiile art. 727 alin. (3);

c) nu a executat obligațiile prevăzute la art. 728;

d) nu se află în posesia obiectului gajului, contrar condițiilor contractului de gaj;

e) a încălcat regulile de substituire a obiectului gajului;

f) a încălcat termenul de efectuare a plăților scadente;

precum și în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.

Art 742 Codul Civil al Republicii Moldova cu schimbări 2024 anul №1107 din 06.06.2002, versiune în vigoare din 26.11.2020

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului