Articolul 353 Codul Civil al Republicii Moldova. Condiția rezolutorie

(1) Efectele juridice care depind de o condiție rezolutorie se sting la momentul îndeplinirii acelei condiții, în cazul raporturilor contractuale aplicîndu-se dispozițiile legale privind efectele rezoluțiunii.

(2) Dacă un drept s-a dobîndit sub condiție rezolutorie, în caz de îndeplinire a condiției, dreptul constituit se stinge de plin drept, iar dreptul transmis trece înapoi de plin drept la data îndeplinirii condiției, însă numai dacă la acel moment dobînditorul era titularul dreptului ori avea împuternicirea de a dispune de el.

(3) Terțul dobînditor al dreptului dobîndit sub condiție rezolutorie îl dobîndește liber de acea condiție:

a) dacă nu a acceptat-o expres;

b) în cazul drepturilor care, conform legii, se dobîndesc prin înregistrare într-un registru de publicitate, dacă dreptul nu era înregistrat provizoriu.

Art 353 Codul Civil al Republicii Moldova cu schimbări 2024 anul №1107 din 06.06.2002, versiune în vigoare din 26.11.2020

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului