Articolul 2024 Codul Civil al Republicii Moldova. Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat prejudicial

(1) Persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană are dreptul la o acţiune de regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) În cazul reparării prejudiciului în temeiul art. 2007, statul are drept de regres față de persoana responsabilă din cadrul organelor de urmărire penală, al procuraturii sau al instanței judecătorești, dacă vinovăția acesteia este constatată prin sentință definitivă sau dacă, în cadrul unei proceduri disciplinare, s-a constatat intenția ori neglijența gravă în acțiunile sau inacțiunile acesteia.

(3) Părinţii, ocrotitorii provizorii, tutorii sau curatorii, precum şi organizaţiile prevăzute la art.2008-2010 care au reparat prejudiciul cauzat de un minor sau de o persoană în privința căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară, nu au drept de regres împotriva acestora.

(4) Persoana care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei contribuții la cauzarea prejudiciului.

Art 2024 Codul Civil al Republicii Moldova cu schimbări 2024 anul №1107 din 06.06.2002, versiune în vigoare din 26.11.2020

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului