Articolul 760 Codul Civil al Republicii Moldova. Drepturile creditorilor gajiști de rang superior la transmiterea în posesie

(1) În înștiințarea transmisă creditorului gajist de rang inferior în conformitate cu dispozițiile art. 746 alin. (8), creditorul gajist de rang superior poate solicita ca acesta să-i transmită posesia bunului.

(2) Creditorul gajist de rang inferior care a obținut posesia bunului în condițiile art. 755 sau art. 757 și a primit solicitarea prevăzută la alin. (1) din prezentul articol, este obligat să transmită bunul în posesia creditorului gajist de rang superior la expirarea termenului indicat la art. 746 alin. (8), sub sancțiunea plății despăgubirilor.

(3) Dacă a primit solicitări de transmitere a posesiei bunului de la mai mulți creditori garantați de rang superior, creditorul gajist de rang inferior va transmite, în termenul indicat la alin. (2), bunul creditorului gajist de cel mai înalt rang dintre aceștia.

(4) Creditorul gajist care a transmis posesia bunului în condițiile alin. (2) sau alin. (3) va informa despre acest fapt debitorul gajist și alți creditori gajiști înregistrați.

Art 760 Codul Civil al Republicii Moldova cu schimbări 2024 anul №1107 din 06.06.2002, versiune în vigoare din 26.11.2020

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului