Articolul 20 din Legea Cu privire la comerţul interior în Republica Moldova. Cantitatea şi preţul

(1) În funcţie de tipul şi caracteristicile produsului, pe ambalajul acestuia se vor indica vizibil şi fără echivoc masa şi volumul nominale, lungimea, aria sau alte mărimi prin care se caracterizează cantitatea (conţinutul) produsului, exprimate în unităţi de măsură recunoscute de Sistemul naţional de metrologie. Prevederile prezentului alineat nu se aplică produselor comercializate în vrac.

(2) Obligativitatea indicării datelor menţionate la alin. (1) revine producătorului, comerciantului sau, după caz, importatorului.

(3) Informaţiile furnizate de mijloacele de măsurare a cantităţii produselor vândute în vrac trebuie să fie clare şi vizibile pentru consumator. Mijloacele de măsurare utilizate pentru determinarea cantităţii produselor din comerţ trebuie să fie legalizate (incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare din Republica Moldova), adecvate şi periodic verificate metrologic.

(4) Comerciantul care oferă un produs/serviciu spre vânzare în reţeaua cu amănuntul trebuie să indice pe indicatorul de preţ preţul de vânzare, preţul pe unitatea de măsură şi tariful practicat, conform prevederilor legale în vigoare. Nu este necesar să se indice preţul unitar dacă acesta este identic cu preţul de vânzare.

(5) Preţurile de vânzare, preţurile pe unitatea de măsură şi tarifele se indică în mod vizibil şi fără echivoc prin marcare, etichetare, prin meniul propus şi/sau afişare şi se exprimă exclusiv în monedă naţională.

(6) Produsele și serviciile se comercializează pe teritoriul Republicii Moldova la prețuri libere de vânzare, cu excepția prețurilor/tarifelor reglementate de către stat. Prețul la comercializarea produselor/serviciilor social importante de primă necesitate, a căror listă reflectă coșul alimentar al minimului de existență, se aprobă de către Guvern și se reglementează prin limitarea rentabilității la producere și/sau a adaosului comercial la vânzarea acestora.

Art 20 Legea Cu privire la comerţul interior în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №231 din 23.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului