Articolul 21-5 din Legea Cu privire la comerţul interior în Republica Moldova. Activitatea de comerţ în cadrul târgurilor, iarmaroacelor, manifestărilor culturale, turistice, sportive şi al altor evenimente similar

(1) Activitatea de comerţ ambulant în cadrul târgurilor, iarmaroacelor, manifestărilor culturale, turistice, sportive şi al altor evenimente similare se desfăşoară de comerciant în temeiul notificării de iniţiere a activităţii de comerţ și în condițiile stabilite de dispoziția primarului.

(2) Prin dispoziţia primarului, autoritatea administraţiei publice locale are dreptul să stabilească cerințe privind desfăşurarea activităţilor de comerţ în cadrul târgurilor, iarmaroacelor, manifestărilor culturale turistice, sportive şi al altor evenimente similare, inclusiv să permită desfășurarea acestora fără depunerea notificării.

(3) Activitățile menționate la alin. (1) se desfăşoară pentru o perioadă de maximum 35 de zile consecutive. Accesul comercianților la evenimentele specificate în prezentul articol se permite în baza înștiințării de recepționare sau a permisului de acces emis de autoritatea administrației publice locale în cazul evenimentelor desfășurate fără depunerea notificării conform alin. (2).

Art 21-5 Legea Cu privire la comerţul interior în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №231 din 23.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului