Articolul 3 din Legea Cu privire la comerţul interior în Republica Moldova. Noțiuni

În sensul prezentei legi, termenii utilizați semnifică următoarele:

activitate de comerţ – activitate a comerciantului în baza unei sau mai multor forme de comerț, exercitate separat sau combinat, participând la circuitul comercial, prin intermediul unităților comerciale, inclusiv prin prestarea serviciilor comerciale complementare;

amplasament – suprafaţă de teren sau suprafaţă în cadrul unei încăperi/construcții/structuri, preconizată pentru desfășurarea activității de comerț prin intermediul uneia sau mai multor unități comerciale ambulante;

circuit comercial (piața de mărfuri și servicii) – sistem al relațiilor sociale, reglementat prin norme juridice, care apar în procesul prestării de servicii comerciale, executării de lucrări, pregătirii spre vânzare, vânzării/procurării bunurilor sau serviciilor, locațiunii sau altor acțiuni aferente aducerii bunului (produsului, mărfii) sau serviciului către consumator, apărute între subiecții relațiilor comerciale;

comerciant – persoană care desfăşoară activităţi de comerț sub una dintre formele juridice de organizare a activității de antreprenoriat sau sub o altă formă de activitate de comerț prevăzută de lege;

comerţ ambulant – activitate de comerț cu amănuntul realizată prin unități comerciale ambulante;

comerţ cash and carry – formă de comerţ desfășurată prin unități comerciale fixe care îmbină comerțul cu ridicata cu cel cu amănuntul;

comerţ cu amănuntul – formă de comerț în care produsele se vând direct consumatorilor pentru consum final, cu excepțiile prevăzute expres de lege;

comerţ cu ridicata – formă de comerț desfășurată prin unități comerciale fixe, în care mărfurile sunt comercializate, în special pentru revânzarea acestora cu amănuntul sau utilizarea în producere, procesare sau în alte scopuri neinterzise expres prin lege;

comerț electronic – activitate de comerț, care presupune vânzarea bunurilor, executarea lucrărilor și/sau prestarea serviciilor, desfășurată prin intermediul mijloacelor electronice, mijloacelor de comunicație la distanță, contractelor încheiate la distanță;

cumpărătură de control – acțiune efectuată de către persoane împuternicite din cadrul Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului Fiscal de Stat, care constă în procurarea bunurilor materiale, în efectuarea comenzii de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor, din contul mijloacelor prevăzute pentru acest scop în bugetul autorității respective, fără scopul de a le achiziționa (consuma) sau de a le comercializa. După legitimarea persoanei împuternicite și informarea comerciantului despre cumpărătura de control, produsele procurate se restituie contra valorii acestora, cu excepția produselor care nu pot fi restituite în starea lor inițială și a serviciilor executate;

declarație de producător – declarație pe propria răspundere privind cantitatea și inofensivitatea produselor comercializate, întocmită conform modelului și procedurii stabilite de Guvern, care oferă dreptul preferențial de acces în piețe sau amplasamente în temeiul art. 12 alin. (5);

declarație de producător casnic – declarație pe propria răspundere privind cantitatea și inofensivitatea produselor comercializate, precum și corespunderea declarantului cerințelor de producător casnic, întocmită conform anexei nr. 6;

deponent al notificării în comerț – persoană care depune o notificare în comerț în condițiile stabilite de prezenta lege;

ghişeu unic – procedură prin care autoritatea administrației publice locale verifică autenticitatea datelor prezentate de deponent, prin intermediul resurselor informaționale disponibile (sistemelor informaționale), în limitele și în cazurile prevăzute de legislație, fără implicarea deponentului, sau întreprinde din oficiu acțiuni în numele deponentului;

indicator de preţ – purtător de informaţie (hârtie, carton, material plastic etc.) privind costul, cantitatea şi, după caz, calitatea produsului, precum și privind diverse caracteristici ale acestui produs;

loc de prestare a serviciului comercial – perimetru din cadrul unității comerciale unde are loc efectuarea operațiunilor nemijlocite prin care se prestează (comercializează) serviciul (locul de frizer, masaj, tatuaj, boxele de spălare sau de deservire tehnică etc.) sau obiectele de închiriat (vehicul, bicicletă, unitate de agrement etc.);

loc public – amplasament, structură, clădire sau spațiu deschis ori îngrădit care, prin natura sau destinația sa, este accesibil(ă) publicului permanent sau în orele de program;

notificare în comerț – manifestare de voință a deponentului, prin care autorității administrației publice locale i se notifică condițiile de inițiere, modificare, suspendare sau încetare a activității de comerț, conformarea pe propria răspundere la condițiile stabilite prin lege pentru desfășurarea activității de comerț, precum și asumarea unor drepturi şi obligații;

plasare pe piață – introducere a bunului (produsului, mărfii) sau serviciului în circuitul comercial în baza unui contract civil (aplicabil activității de comerț);

preţ de referinţă – cel mai scăzut preţ practicat de aceeaşi unitate comercială în perioada ultimelor 30 de zile sau după scurgerea a 2/3 din termenul de valabilitate a produselor alimentare, înainte de data aplicării preţului redus;

preţ de vânzare – preţ final al unei unităţi de produs sau al unei cantităţi din produs, incluzând TVA şi toate celelalte taxe;

preţ unitar – preţ final, incluzând TVA şi toate celelalte taxe, pe unitatea de măsură din produs sau unitatea cantitativă unică din produs care se foloseşte la comercializarea unor produse specifice;

producător casnic – persoană fizică care obține producție agroalimentară ca rezultat al muncii proprii sau în comun cu membrii familiei prin valorificarea lotului de pe lângă casă din intravilanul localității (gospodăria casnică), a lotului/loturilor pentru legumicultură sau a lotului/loturilor din întovărăşirile pomicole, în scopul satisfacerii necesităților de produse alimentare şi alte nevoi casnice (de familie), și care nu se încadrează în noțiunea de comerciant;

produse vândute în vrac – produse ce sunt cântărite sau măsurate în prezența cumpărătorului;

schemă de amplasament – act emis de către autoritatea administrației publice locale, care prezintă grafic (schematic) amplasarea unității de comerț ambulant, cu transpunerea fizică ulterioară pe teren, la necesitate;

serviciu comercial – orice activitate (prestație) aferentă participării la circuitul comercial fără a antrena un schimb fizic de bunuri materiale, efectuată în scopul satisfacerii unor necesități ale consumatorului final;

serviciu comercial complementar – serviciu menit să sporească atractivitatea produsului comercializat sau serviciului prestat prin oferirea unor informații relevante sau consultații consumatorului final, testarea și livrarea produselor, acordarea asistenței în întocmirea de acte aferente procurării sau deținerii produsului, acordarea posibilității de plasare a comenzilor sau de rezervare a produselor, inclusiv la telefon sau on-line, acordarea de alte servicii caracteristice sau indispensabile activității de comerț de bază;

suprafaţă comercială a unităţii comerciale – suprafaţă ce include: sala de vânzare (suprafața destinată pentru expunerea produselor, pentru plata acestora, pentru circulația vânzătorilor și consumatorilor); sala de servire a unităţii de alimentaţie publică (inclusiv terasele); spaţiile pentru prestarea serviciilor (servire a clienților);

suprafaţă totală a unităţii comerciale – suprafaţă a tuturor încăperilor unităţii comerciale, măsurată în limita suprafeţei intrados a pereţilor, inclusiv a rampelor, a depozitelor, a încăperilor auxiliare şi a trecerilor în alte clădiri;

unitate comercială – unitate (spațiu/structură/teritoriu/dispozitiv) amenajată/instalată conform specificului activității de comerț prin care se desfășoară activitatea de comerț;

unitate de comerț ambulant – unitate care desfășoară activitate de comerț cu amănuntul conform specificului stabilit în compartimentul E din anexa nr. 5.

Art 3 Legea Cu privire la comerţul interior în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №231 din 23.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului