Articolul 21-6 din Legea Cu privire la comerţul interior în Republica Moldova. Protecţia populaţiei împotriva zgomotului şi a vibraţiei la desfăşurarea activităţii de comerţ

(1) Comercianţii sunt obligaţi să respecte normativele admise de emitere a zgomotului şi a vibraţiei, aprobate de Guvern.

(2) Se interzice amplasarea unităţilor comerciale care utilizează deservirea muzicală (discobaruri, săli de festivităţi şi alte unităţi similare) în blocuri locative, instituţii de învăţământ, instituţii medicale sau în locaşuri de cult.

(3) Unităţile comerciale care utilizează deservirea muzicală (discobaruri, săli de festivităţi şi alte unităţi similare) sunt obligate să aplice măsurile necesare de izolaţie fonică în vederea respectării normativelor admise de emitere a zgomotului şi a vibraţiei pentru a nu crea disconfort locatarilor din zona sau localitatea în care sunt amplasate.

(3-1) În vederea respectării normativelor admise, persoanele fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul comerțului interior sunt obligate, la prescrierea autorităților cu drept de control, inclusiv în cazul petițiilor, să solicite măsurări.

(4) Măsurarea nivelului de zgomot și al vibrației poate fi efectuată, la cerere, de către:

a) Agenția Națională pentru Sănătate Publică;

b) subdiviziunile abilitate ale autorității administrației publice locale;

c) laboratoarele și instituțiile acreditate în conformitate cu legislația;

d) executorul judecătoresc, conform art. 25 din Codul de executare nr. 443/2004.


Art 21-6 Legea Cu privire la comerţul interior în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №231 din 23.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului