Articolul 21-4 din Legea Cu privire la comerţul interior în Republica Moldova. Cerinţe de pregătire profesională şi sănătate

(1) Persoanele implicate nemijlocit în activităţi de preparare, prelucrare, comercializare şi/sau păstrare a produselor alimentare şi/sau băuturilor pentru consum în cadrul unităţilor comerciale sunt obligate să aibă pregătire profesională în domeniul comerţului, alimentaţiei publice şi igienei.

(2) Persoanele implicate nemijlocit în activităţi de întreţinere corporală, coafură şi în alte activităţi de înfrumuseţare sunt obligate să aibă pregătire profesională în activităţi de întreţinere corporală şi în domeniul igienei.

(3) Se consideră că persoanele menţionate la alin.(1) şi (2) au pregătirea profesională necesară în cazul în care corespund cel puţin uneia din următoarele condiţii:

a) au absolvit instituţii de învăţământ superior sau profesional tehnic, după caz, în domeniul comerţului, alimentaţiei publice, activităţilor de întreţinere corporală, coafură şi în alte activităţi de înfrumuseţare sau în domeniul igienei;

b) au absolvit cursuri de instruire specializată, după caz, în domeniul alimentaţiei publice, activităţilor de întreţinere corporală, coafură şi în alte activităţi de înfrumuseţare sau în domeniul igienei, desfăşurate de entităţile specificate la art. 13 alin. (5).

(4) Cerințele și condițiile pentru efectuarea examenelor medicale la angajare și a examenelor periodice pentru angajații unităților comerciale se aplică în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice.

(5) -abrogat.

(6) Se interzice organelor de control sau altor autorităţi publice centrale sau locale să aprobe acte normative privind obligarea comercianţilor de a frecventa cursuri de instruire sau de pregătire şi perfecţionare profesională.

Art 21-4 Legea Cu privire la comerţul interior în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №231 din 23.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului