Articolul 2 din Legea Privind activitatea de asigurare sau de reasigurare în Republica Moldova. Domeniul de aplicare

(1) Dispozițiile prezentei legi se aplică:

a) societăților care solicită licență pentru desfășurarea activității de asigurare sau de reasigurare în conformitate cu prezenta lege;

b) societăților care dețin licență pentru desfășurarea activității de asigurare sau de reasigurare și activează pe teritoriul Republicii Moldova, precum și sucursalelor acestora din statele terțe;

c) sucursalelor societăților de asigurare sau de reasigurare din statele terțe în ceea ce privește activitatea acestora desfășurată în Republica Moldova;

d) persoanelor juridice sau fizice care solicită autorizarea sau licențierea, după caz, pentru desfășurarea activității de intermediere sau care desfășoară activitate de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări şi alte activități conexe acesteia în conformitate cu prezenta lege.

(2) În procesele de avizare, licențiere, notificare şi aprobare prevăzute de prezenta lege, prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător nu se aplică.

(3) Dispozițiile altor legi se aplică în mod corespunzător societăților de asigurare sau de reasigurare dacă anumite dispoziții ale prezentei legi nu prevăd altfel.

Art 2 Legea Privind activitatea de asigurare sau de reasigurare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №92 din 07.04.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului