Articolul 31 din Legea Privind activitatea de asigurare sau de reasigurare în Republica Moldova. Evaluarea achizitorului potențial

(1) La examinarea solicitării pentru eliberarea avizului prealabil prevăzut la art. 30 alin. (4), în vederea asigurării unei administrări prudente şi corecte a asigurătorului sau reasigurătorului şi luând în considerare posibila influență asupra acestuia a achizitorului potențial, autoritatea de supraveghere evaluează dacă calitatea achizitorului potențial, inclusiv capacitatea financiară a acestuia în raport cu achiziția propusă, este potrivită şi adecvată cerințelor stabilite de prezenta lege prin examinarea cumulativă a următoarelor criterii:

a) reputația achizitorului potențial;

b) calificarea, reputația şi experiența oricărei persoane care va activa în calitate de persoană cu funcție de conducere şi care deține funcție-cheie după realizarea achiziției propuse;

c) soliditatea financiară a achizitorului potențial;

d) capacitatea asigurătorului sau reasigurătorului de a respecta normele prudențiale, conform prevederilor legislației, în special a cerinței ca grupul financiar din care va face parte achizitorul potențial să aibă o structură care să permită exercitarea unei supravegheri eficiente, realizarea schimbului de informații între autoritățile competente şi determinarea repartizării competențelor între aceste autorități;

e) existența unor motive rezonabile de a suspecta că, în ceea ce privește achiziția propusă, a fost săvârșită o infracțiune ori o tentativă a unei infracțiuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, în sensul prevederilor legislației în domeniu, sau că, prin achiziția propusă, un asemenea risc ar putea crește;

f) existența unor motive rezonabile de a suspecta că beneficiarul efectiv al achiziției propuse este o persoană alta decât cea declarată autorității de supraveghere.

(2) Autoritatea de supraveghere examinează corespunderea criteriilor stabilite la alin. (1) și eliberează avizul prealabil în termen de cel mult 60 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii achizitorului potențial și a tuturor documentelor aferente.

(3) În cursul termenului de examinare, dar nu mai târziu de 10 zile până la expirarea acestuia, autoritatea de supraveghere are dreptul să solicite, în scris, documente și/sau informații suplimentare necesare pentru finalizarea examinării.

(4) Termenul de examinare se suspendă între data solicitării de documente și/sau informații de către autoritatea de supraveghere și data primirii răspunsului achizitorului potențial la această solicitare. Suspendarea nu poate depăși 20 de zile lucrătoare. Orice solicitări suplimentare formulate de către autoritatea de supraveghere în vederea completării documentelor sau clarificării informațiilor sunt la discreția acesteia, dar nu pot conduce la suspendarea repetată a termenului de examinare.

(5) În cazul în care achizitorul potențial este stabilit într-un stat terț sau face obiectul unor reglementări ale statului terț, autoritatea de supraveghere poate prelungi perioada de suspendare menționată la alin. (4) cu până la 30 de zile lucrătoare.

(6) Lista documentelor şi/sau informațiile necesare pentru evaluarea criteriilor prevăzute la alin. (1), precum şi procedura aferentă se stabilesc prin actele normative ale autorității de supraveghere.

(7) În cazul în care avizul prealabil este solicitat pentru două sau mai multe participații calificate care vizează același asigurător sau reasigurător, autoritatea de supraveghere asigură un tratament nediscriminatoriu tuturor achizitorilor potențiali.

(8) Orice deținător, direct sau indirect, de participație calificată în capitalul social al unui asigurător sau al unui reasigurător este obligat să prezinte, la cererea autorității de supraveghere, documentele și/sau informațiile aferente activității sale, inclusiv situațiile financiare anuale, declarațiile de venituri, precum şi documentele şi/sau informațiile necesare pentru efectuarea evaluării prudențiale, în modul şi în condițiile prevăzute de actele normative ale autorității de supraveghere. În cazul unor circumstanțe care comportă suspiciuni întemeiate, prevederile prezentului alineat se aplică oricărui deținător, indiferent de cota de participare pe care o are în capitalul social al asigurătorului sau al reasigurătorului.

(9) În cazul în care deținătorul, direct sau indirect, de participație calificată în capitalul social nu mai îndeplinește cerințele prevăzute de prezenta lege şi de actele normative ale autorității de supraveghere privind calitatea acționariatului unui asigurător sau reasigurător ori exercită asupra asigurătorului sau reasigurătorului o influență de natură să pericliteze administrarea prudentă şi corectă a acestuia, precum şi în cazul în care deținătorul direct sau indirect ori beneficiarul efectiv al acestuia nu a furnizat autorității de supraveghere informații care relevă cu certitudine identitatea beneficiarului efectiv, autoritatea de supraveghere dispune măsurile adecvate pentru încetarea acestor situații. În acest sens, independent de alte măsuri sau sancțiuni care pot fi aplicate asigurătorului sau reasigurătorului, administratorilor acestuia, deținătorului, direct sau indirect, de participație calificată în capitalul social al asigurătorului sau al reasigurătorului şi beneficiarului efectiv al acestuia, autoritatea de supraveghere are dreptul:

a) să retragă avizul prealabil acordat, devenind incidente prevederile art. 30;

b) să dispună suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acțiunilor corespunzătoare, a dreptului de convocare şi desfășurare a adunării generale a acționarilor, a dreptului de a introduce chestiuni pe ordinea de zi, a dreptului de a propune candidați pentru funcția de membru al consiliului societății, al organului executiv şi al comitetului de audit, precum și a dreptului de a primi dividende;

c) să dispună înstrăinarea de către persoana al cărei drept de vot a fost suspendat a acțiunilor deținute;

d) să instituie administrarea specială.

Art 31 Legea Privind activitatea de asigurare sau de reasigurare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №92 din 07.04.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului